La cea de-a 27-a ediție a Lecce European Film Festival, lungmetrajul de debut „The Blow” al regizorului francez Julien Gaspar-Oliveri rulează în competiție, după premiera mondială în secțiunea Critics’ Week de la Cannes și după premii obținute la festivaluri internaționale, printre care Angoulême. Potrivit Cineuropa, Gaspar-Oliveri a vorbit despre film, o explorare a traumei familiale și a efectelor sale de durată.
Povestea urmărește doi frați, Enzo și Carla, confruntați cu întoarcerea tatălui după câțiva ani de absență. Regizorul spune că interesul său se concentrează pe consecințele traumei, pe greutatea tăcerii și pe dificultatea de a-și reconstrui viața.
Gaspar-Oliveri explică alegerea de a arăta momentul în care cineva cedează sub greutate, nu depășirea traumei. Potrivit acestuia, există un potențial cinematografic mai mare în filmarea ieșirii din negare și dintr-o minciună construită. Camera poate merge acolo unde nu se privește de obicei, iar prăbușirea tinde să fie ascunsă, mai ales când subiectul este înconjurat de rușine și violență.
Punctul de plecare este autobiografic, iar scenariul a fost alimentat de cercetare. Împreună cu co-scenaristul, regizorul a discutat cu șefa unui serviciu de urgență psihiatrică din Paris specializat pe adolescenți. Aceasta le-a spus că proiectul este chiar reținut. Ulterior, Gaspar-Oliveri a citit extensiv și a urmărit filme despre incest, în special cartea „The Body Keeps the Score” a psihiatrului Bessel van der Kolk. Regizorul spune că nu a vrut un film despre denunț, ci despre cei care rămân tăcuți, mai numeroși decât cei care vorbesc. În Franța, se estimează că trei copii din fiecare clasă sunt afectați.
Corpul este central în punerea în scenă. Regizorul filmează fețe și piele de foarte aproape. În planuri largi, personajele păreau să trăiască experiențe cotidiene și atmosfera părea doar tensionată. Apropiarea a arătat contradicțiile de pe chip: un zâmbet în spatele căruia pot apărea lacrimi. Această gramatică ajută la înțelegerea situației în care nu se poate vorbi.
Pentru construirea adevărului și a relației dintre frați, Gaspar-Oliveri organizează întâlniri individuale cu actorii cu câteva săptămâni înainte de filmare, oferindu-le mult material despre scenariu și personaje, fără repetiții. Pe platou, fiecare scenă devine un proces lung de explorare, cu filmare continuă. Dialogul este scris precis, dar actorii sunt încurajați să nu se țină strict de text pentru a se apropia de ei înșiși.
