Cineasta ruso-americană Julia Loktev vorbește în interviul acordat Slant Magazine despre documentarul său epic „My Undesirable Friends”, o cronică a jurnaliștilor ruși disidenți de la TV Rain și din alte redacții independente care raportează despre activitățile guvernului. Potrivit Slant Magazine, discuția a avut loc înaintea proiecției părții a doua, „Exile”, la New York Film Festival. Loktev spune că ar fi vrut ca filmul să fie irelevant, dar constată că trăim într-o lume în care subiectul devine tot mai actual. În ziua interviului, în Statele Unite era în desfășurare un conflict între administrația Trump și presa de deplasare privind accesul la Casa Albă, iar cineasta vede paralele cu ceea ce explorează în film.
„Exile” este descris de Loktev ca o condiție continuă, fără final, diferită de imigrare. Imigrarea presupune intenția de a deveni rezident și de a se integra, în timp ce exilul este o stare suspendată, compusă din mai multe povești mici. Cineasta face o paralelă cu „Odiseea”, despre absența de acasă și ideea incertă a întoarcerii. Personajele filmului continuă să raporteze despre Rusia și despre crimele de război comise de țara lor, în ciuda dosarelor penale deschise, a condamnărilor în lipsă și a amenințărilor. Ele nu se pot întoarce acasă și trăiesc un șir de încercări fără un orizont clar, dar își mențin munca.
În montaj, Loktev pornește de la momentul triajului, imediat după fugă. Jurnaliștii ajung la Istanbul cu două zile înainte să-și piardă locurile de muncă, locuințele și accesul la cardurile bancare, încercând să obțină un loc de cazare. Din acel șoc inițial se prelungește o stare de limbo, cu provocări constante. Cineasta pune accent pe atenție ca idee centrală. Ea respinge ideea că primele săptămâni ale unui război ar fi mai înfricoșătoare decât un conflict care durează ani, menționând că numărul civililor morți în Ucraina a crescut chiar și după primul an. Menținerea atenției devine o muncă, mai ales când știrile ies din ciclul de criză.
Structura epică și durata de cinci ore sunt alese pentru a permite acumularea detaliilor cotidiene. „Exile” vorbește despre viața de zi cu zi, familii, povești de dragoste, divorțuri și prietenii. Loktev precizează că nu vine din jurnalism, ci din istoria filmului și din practica cinematografică, apropiindu-se de material din perspectiva poveștii și a cinemaului, nu a reportajului.
Prima parte, „Last Air in Moscow”, este o poveste concentrată pe patru luni și jumătate înainte ca Rusia să închidă toate mass-media independente, ultimul moment în care opoziția putea lucra în țară fără arestări. Partea a doua este dispersată. Loktev a urmat echipa în aproximativ o duzină de țări, deplasându-se fără un traseu fix, mai ales în primele luni. A filmat când a fost ucis Navalny sau când a apărut un scandal la TV Rain, de multe ori plecând din New York spre Europa fără somn. Un episod a avut loc în Statele Unite, în ziua inaugurării, când a filmat o jurnalistă care intervieva oameni fericiți pe străzile din Washington D.C.
Filmarea și montajul s-au suprapus, iar povestea a apărut din vizionarea materialului. Un exemplu este cuplul Natalka și Petya, jurnalistă ucraineană și jurnalist rus. Loktev vorbește despre dificultatea de a nu pierde atenția și de a separa semnalul de zgomot, amintind un comentariu al lui Trump despre presa care scrie povești negative și despre obișnuirea cu excluderea presei din pool-ul de la Casa Albă. Cineasta reflectă asupra amenințărilor primite de personaje și asupra faptului că ele nu se mai pot întoarce acasă, într-un context în care guvernul nu vrea ca cetățenii să afle despre faptele sale rele.
