Jane Seymour, în vârstă de 75 de ani, cunoscută pentru rolul din serialul „Dr. Quinn, Medicine Woman”, a vorbit despre o perioadă delicată din viața sa la un eveniment în care s-a reîntâlnit cu Joe Lando, interpretul lui Byron Sully, potrivit FilmNow. Mărturisirile au pornit de la întrebarea unui fan despre accidentările dintr-un episod în care personajele jucau baseball.
Actrița a explicat că accidentările respective nu au fost reale, însă filmarea secvenței a coincis cu momentul în care a aflat că este însărcinată cu gemeni. Vestea a venit după două sarcini pierdute anterior, iar efortul fizic din scenă a stârnit îngrijorare pe platou. „Nu, dar chiar în ziua în care filmam scena respectivă aflasem că sunt însărcinată cu gemeni. Pierdusem două sarcini înainte, așa că era, de fapt, riscant pentru mine să alerg așa cum am făcut-o. Toată lumea a devenit foarte, foarte, foarte îngrijorată”, a povestit actrița, potrivit People.
Seymour a spus că îi plăcea să joace baseball și că a fost încântată de ocazia de a practica sportul pe platou. „În Anglia, baseballul este considerat, în esență, un joc pentru fete. Așa că mie chiar îmi place să joc”, a spus ea.
La acea vreme, actrița era căsătorită cu actorul și regizorul James Keach. Cei doi au devenit părinții gemenilor John Stacy și Kristopher Steven pe 30 noiembrie 1995.
Într-un interviu acordat publicației People în iunie 2026, Jane Seymour a descris și circumstanțele în care a acceptat rolul doctoriței Michaela Quinn. „«Dr. Quinn, Medicine Woman» a apărut în cel mai greu moment al vieții mele”, a mărturisit ea. Actrița a spus că ajunsese într-o situație în care risca să își piardă locuința și că a sunat agentul spunându-i că este dispusă să facă absolut orice, iar oferta a venit aproape în aceeași zi. Scenariul a impresionat-o încă de la prima lectură, iar decizia a fost luată rapid: a doua zi dimineață, la ora 10, a spus da, la prânz era deja pe platou probând costumele, iar a doua zi a început filmările.













