Într-o relatare publicată de Films in Frame, Alex Petrescu scrie că a acceptat să ia parte la „bacanala cinefilă” numită Il Cinema Ritrovato, ajunsă la ediția XL: peste 500 de filme și discuții, opt zile de festival, extinse cu încă zece pentru publicul local, și opt proiecții simultane. Pe caniculă și la cozi, criticul a (re)descoperit vreo 30-40 de filme, majoritatea scurtmetraje.
La „Lecția de cinema” a lui Kleber Mendonça Filho, cu întrebări de la Gianluca Farinelli, președintele cinetecii bologneze, a rulat „Crítico” (2008), un mozaic de video-interviuri cu Samuel L. Jackson, Michel Ciment și critici brazilieni. Petrescu îl găsește însă inconcluziv.
Cel mai mult l-au interesat nișele: cele vreo 700 de filme științifice ale lui Éric Duvivier, făcute la comanda industriei farmaceutice, cu ecouri suprarealiste în titluri ca „Autoportrait d’un schizophrène” (1977), și restaurările lui Artavazd Peleshyan, proiectate în Piazza Maggiore după premiera din Cannes Classics 2026. Revăzând „We” (1969) și „The Seasons” (1975), a simțit că privește ceva nou.
Printre puținele descoperiri, notează „My Name Ain’t Suzie” (r. Angie Chen, 1985) și „The Cloud-Capped Star” (r. Ritwik Ghatak, 1960). Concluzia lui: festivalul „te transformă în turist audiovizual”, iar programul hiperîmbelșugat lasă în urmă regrete și frustrări.
