Potrivit The Guardian, documentarul de debut „I Died” al regizoarei Ana Ts’uyeb este filmat în satul natal Naranjatic Alto, din înălțimile mexicane, și constituie un omagiu adus femeilor din comunitatea indigenă Tzotzil. Pelicula urmărește trei figuri centrale din viața autoarei — mama Margarita, mătușa Juana și cumnata Faustina — și le plasează în contextul unei reziliențe colective. Filmul este prezentat ca o incursiune poetică în viața cotidiană a comunității, cu accent pe interioritatea femeilor.
Cele trei protagoniste aparțin unor generații diferite, însă toate poartă urmele violenței patriarcale. Ts’uyeb evită interviurile clasice pe scaun și le surprinde în timpul muncii: țesutul pânzei, cernutul cerealelor, munca grea la recoltă. Secvențele diaristice funcționează și ca arhivă vizuală a obiceiurilor Tzotzil, arătând gesturi transmise și ritmuri ale vieții rurale.
Mărturiile sunt rostite cu un ton sobru, aproape factual. Femeile își amintesc de șansele ratate de a urma o școală, de visurile frânte de tați și de alți membri masculini ai familiei, precum și de abuzul fizic și psihologic. Recurența acestor experiențe sugerează o realitate comună pentru multe femei Tzotzil, nu cazuri izolate.
Un element central al narațiunii este accesul la pământ. Anterior exploatate pentru muncă și excluse de la moștenirea terenurilor, femeile pot lucra acum pe propriul pământ, datorită mișcării Zapatista. Filmul nu oferă însă un cadru explicativ amplu despre activitatea Zapatista în materie de reformă funciară, ceea ce poate lăsa fără repere spectatorii nefamiliarizați cu insurgența indigenă.
În ciuda acestei lipse de context, atenția acordată vieții interioare a personajelor păstrează forța emoțională. O scenă în care Margarita deschide cu tandrețe un drum neuniform în fața regizoarei este citată ca moment de răscruce. Gestul sugerează că trauma transgenerațională ar putea fi pe punctul de a se încheia și că un viitor diferit se conturează pentru femeile din Naranjatic Alto.
