Actorul și regizorul moldovean Valeriu Andriuță este protagonistul secțiunii FOCUS din cadrul Zilelor Filmului Românesc de la Chișinău, potrivit RFI. Născut la Sângerei, format ca actor la Tbilisi și ca regizor de teatru la București, el este prezentat în material ca parte a cinematografiei românești fără a fi o figură de prim-plan ca vedetă.
Cariera sa de interpret include colaborări cu regizori ai noului cinema românesc și apariții în filme premiate la festivaluri mari. A jucat în După dealuri de Cristian Mungiu, producție recompensată la Cannes cu premiul pentru scenariu și cu premiul pentru interpretare feminină împărțit de Cristina Flutur și Cosmina Stratan. Au urmat roluri în scurtmetrajele lui Mungiu și în lungmetraje precum Occident și Bacalaureat. După scurtmetrajele Chers amis, Salix Caprea și Eu sunt Dorin, în 2026 lansează primul lungmetraj de ficțiune, Cercul, filmat integral în Republica Moldova. Filmul a fost selectat în competiția românească de la TIFF și a primit Mențiunea specială a Zilelor Filmului Românesc. La Chișinău, Cercul a deschis ediția curentă a festivalului și va închide programul duminică, 20 septembrie.
În dialog, Andriuță descrie producția ca pe o muncă prelungită și materială. El vorbește despre cinci ani de lucru la Cercul, despre un copil născut în a doua săptămână de filmări și despre consumul de motorină din bugetul filmului epuizat în prima săptămână de iarnă, din cauza generatoarelor și a nevoii de încălzire pe câmp. Regizorul subliniază că fără sprijinul României nu ar fi putut finaliza un proiect atât de dificil și afirmă că filmul nu se reduce la covorul roșu, ci rămâne o muncă care se vede în spatele aparatului de filmat.
Cercul începe cu o partidă de vânătoare și un om împușcat. Andriuță precizează că nu s-a raportat la cazul Pădurea Domnească, pe care îl cunoaște doar ca accident de vânătoare, și invocă statistici despre decese accidentale cu arme de vânătoare în Statele Unite. Acțiunea este plasată în 1999, o alegere explicată ca distanțare temporală, iar vânătoarea este tratată ca metaforă a supraviețuirii și a rolurilor de vânător și vânat.
Discuția se extinde la relația dintre Moldova și România. Andriuță spune că a renunțat simbolic la graniță în toamna lui 1988, trecând la grafia latină și participând la acțiuni cu drapel tricolor la Tbilisi. El consideră că granițele le pun oamenii și că legătura sa cu România este veche. În același timp, apreciază existența a două spații cinematografice distincte, care se alimentează din problemele proprii și își păstrează identitatea atunci când sunt făcute cu sinceritate.
