Potrivit The Guardian, lungmetrajul „Fjord” al lui Cristian Mungiu a fost proiectat în România în iunie, ca previzualizare pe o singură zi. În 53 de orașe și 96 de cinematografe, filmul ar fi atras peste 40.000 de spectatori într-o singură noapte, un număr rar pentru cinematografia de autor în România. Reacția nu a ținut însă de cinema, ci a redeschis o linie de fractură familială despre ciocnirea de valori în interiorul Uniunii Europene.
Filmul face ecou evenimentelor din 2015, când cei cinci copii ai lui Marius și Ruth Bodnariu, un cuplu penticostal din România stabilit în Norvegia, au fost luați de Barnevernet, autoritatea norvegiană de protecție a copilului, din cauza unor îngrijorări legate de posibile pedepse corporale și indoctrinare religioasă. Repercusiunile în România au durat luni de zile, cu fricțiuni diplomatice, manifestații publice și o acoperire mediatică constantă. Copiii au fost în cele din urmă returnați, iar familia Bodnariu s-a stabilit ulterior în România. Mungiu nu reconstituie povestea pas cu pas, dar publicul român a recunoscut ușor sursa.
Divizarea a venit din felul în care filmul tratează o poveste cunoscută. Unii l-au numit periculos de confuz, pentru că ridică întrebări despre abuz, integrare și credință fără a lua o poziție clară. Alții consideră că atitudinea este încorporată în formă, în distribuția simpatiei și în interiorizarea personajelor. Pentru unii este o critică curajoasă a liberalismului dogmatic, pentru alții diluează o graniță morală clară privind pedeapsa corporală, în timp ce acordă o căldură nedesăvârșită conservatorismului religios. Tensiunea a reapărut săptămâni mai târziu, când un video viral cu o mamă română care își maltratează fiica în public a reaprins același conflict online.
Pe hârtie, decalajul legal dintre cele două țări este îngust. România a criminalizat pedeapsa corporală în 2004, Norvegia în 1987. Ambele interzic deja lovirea copilului, însă distanța reală este între lege și credință. Un organism al ONU pentru drepturile omului a remarcat recent că, în ciuda interdicției, România trebuie încă să schimbe mentalitatea părinților care consideră că pedeapsa corporală funcționează mai bine decât alternativele. Biserica Ortodoxă, între timp, nu a renunțat complet la o teologie populară în care disciplina strictă crește un copil drept.
Nu există aproape niciun consens asupra a ceea ce susține de fapt filmul. Unii spun că personajele secundare – asistenți sociali, avocați, vecini – sunt prea subțiri pentru greutatea morală cerută. Alții acuză regizorul că înclină balanța, oferind familiei creștino-conservatoare căldură, în timp ce instituțiile norvegiene rămân reci și procedurale. Mungiu a vorbit despre provocarea fundamentalismului de stânga, formulă preluată de conservatori ca o validare, deși a condamnat și contrapartea de dreapta. Criticii susțin că intenția încetează să mai conteze odată cu publicul, iar arhitectura dramatică produce simpatie pentru familie aproape în mod implicit.
Barnevernet este descris ca un sistem imperfect alcătuit din oameni falibili, cu puterea de a pătrunde în sanctuarul familiei. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Norvegia în mai multe cazuri între 2018 și 2021. Într-un caz-cheie, instanța a constatat încălcarea prin neprioritizarea reunificării familiale; în altul a criticat plasarea fiului unei mame musulmane într-o familie creștină evanghelică. Prima situație a dus la hotărâri ale Curții Supreme norvegiene care fac obligatoriu obiectivul de reunificare, iar a doua la revizuirea Legii privind bunăstarea copilului pentru a păstra identitatea culturală, religioasă și lingvistică a copilului. „Fjord” este un portret al sistemului anterior acestor schimbări. În jurul Barnevernet există grupuri de activiști, teorii ale conspirației despre adopții pe profit sau trafic și o acoperire amplificată de media străine și de canale precum RT.
Filmul nu este complet obiectiv și nu spune întreaga poveste, dar este o lucrare mai nuanțată decât precedentul portret cinematografic al Barnevernet, „Mrs Chatterjee vs Norway”, o dramă bollywoodiană senzaționalistă bazată pe relatarea unei mame. Pentru echilibru, scrie The Guardian, dramedy-ul premiat „Pernille”, al cărui personaj principal lucrează în Barnevernet, este disponibil pe Netflix.
