Potrivit The Guardian, „Filipiñana” este debutul de lungmetraj al regizorului filipinez Rafael Manuel, absolvent al London Film School, dezvoltat din scurtmetrajul său premiat cu același titlu. Filmul este prezentat ca o satiră melancolică despre rușinea de castă, politica sexuală și exploatarea terenurilor în Filipine, simbolizată printr-un teren de golf privat din Manila.
Acțiunea se desfășoară pe un circuit verde și artificial, descris ca lipsit de profunzime și suprareal, asemănător grădinilor din „Last Year in Marienbad”. Irigarea fairway-urilor necesită cantități mari de apă prețioasă, în timp ce în oraș, în timpul unei canicule insuportabile, apa este raționalizată pentru populația săracă, dincolo de incinta luxoasă a clubului. O senzație de amenințare străbate întregul spațiu, populat de fete de tee supuse și caddie în stil geișa care deservesc clientela masculină.
Jorrybell Agoto joacă rolul Isabel, în vârstă de 17 ani, personajul care dă titlul filmului. Ea este martora tăcută a tradițiilor oculte ale clubului și una dintre fetele de tee uniformizate, al căror rol este să poziționeze mingile pentru golferii bogați. Fetelor nu li se permite să pășească pe teren; acest drept aparține caddie-urilor, toate femei, îmbrăcate în uniforme asemănătoare celor ale unei însoțitoare de bord și cu pălărie de tip salakot.
Caddie-urile sunt încurajate să dezvolte relații de tip geișa cu golferii de rang înalt. Președintele clubului, dr. Palanca, interpretat de Teroy Guzman, este văzut relaxându-se intim cu caddie-ul Charlie, jucată de Elle Velasco. Prietenul lui Palanca, membru al clubului și antreprenor Renato, interpretat de Carlos Siguion-Reyna, joacă o rundă tensionată alături de nepoata sa nemulțumită Clara, interpretată de Carmen Castellanos, pe care încearcă să o convingă să se întoarcă definitiv din New York pentru a lucra pentru el. Criza ia o turnură stranie când Palanca remarcă accentul și limba Isabel și constată că, la fel ca el, provine din Ilocos, în nordul Filipinelor. Când Isabel ajunge din greșeală în toaleta bărbaților și îi aude pe Palanca și Renato vorbind despre interesele lor funciare, simte un cinism rece și avid.
Scrie The Guardian că pelicula este un vis de mijloc de vară hipnotic, controlat cu răceală, despre amenințare, construit din tablouri de vis, cadre decalate și zoom-uri lente de tip transă. Secvența finală, care implică un copil pierdut, pune punctul pe această mască stranie a privilegiului.













