Potrivit No Film School, The Exorcist din 1973, regizat de William Friedkin, rămâne unul dintre filmele cu finalul cel mai memorabil din istoria horrorului. Adaptat de William Peter Blatty după romanul său din 1971, lungmetrajul a schimbat percepția asupra genului și a fost primit cu reacții extreme, de la leșinuri în săli până la comentarii ale exorcistilor reali. Publicația revine asupra modului în care filmul își construiește ultimele secvențe și asupra straturilor filosofice care susțin încheierea.
Povestea începe în ruinele arse ale Hatrei, în nordul Irakului, unde arheologul-preot Lankester Merrin descoperă o mică capă de piatră care îl înfățișează pe demonul antic Pazuzu. În Georgetown, Washington D.C., actrița Chris MacNeil trăiește cu fiica sa de 12 ani, Regan, într-o casă închiriată. După folosirea unei table Ouija, fata vorbește despre un prieten imaginar numit Captain Howdy, are scăderi de temperatură și manifestări ciudate, inclusiv un episod în care urinează pe covor în timpul unei cine și rostește amenințări cu un vocabular nepotrivit vârstei.
În paralel, părintele Damien Karras, iezuit și psihiatru la Georgetown University, trece printr-o criză spirituală profundă și nu mai este sigur de existența lui Dumnezeu. În timp ce starea lui Regan se agravează cu contorsiuni corporale, schimbări de voce și cicatrici pe față, prietenul familiei, regizorul Burke Dennings, este găsit mort la baza scărilor de piatră de sub fereastra camerei fetei. Detectivul William F. Kinderman constată o fractură cervicală provocată cu o forță inumană și capul întors complet. În lipsa unor explicații medicale, un consiliu propune un placebo psihiatric: un exorcism. Karras, inițial sceptic și înclinat spre diagnosticul de paranoia sau tulburare de personalitate, constată limbi străine vorbite invers, telekinezie, levitația patului și apariția cuvintelor „Help Me” sub formă de umflături sângeroase pe abdomenul lui Regan.
Arhiepiscopia aprobă ritualul, iar Merrin este chemat să conducă exorcismul, cu Karras ca asistent. Ultima parte a filmului este ocupată de ritual, cu incantații, apă sfințită și reacții violente ale demonului, inclusiv rotația capului și voma proiectată. Demonul îl atacă pe Karras prin vocea mamei sale decedate. Merrin suferă un infarct și moare în timpul confruntării. Copleșit, Karras îl înfruntă pe demon, strigând să intre în el. Entitatea părăsește corpul lui Regan și îl posedă pe Karras, care își recapătă controlul pentru o secundă și se aruncă prin fereastra deschisă, căzând pe scările de piatră. Părintele Joseph Dyer îi administrează ultimele ritualuri. Regan este salvată, fără amintiri despre posesie.
Scrie No Film School că finalul este despre credință și sacrificiu. Karras realizează un act de iubire dezinteresată, agape, alegând moartea pentru a opri răul și recâștigând credința în ultimele momente. Demonul urmărește disperarea și pierderea credinței, iar filmul sugerează că gestul nu este o sinucidere, ci dăruirea vieții pentru altul. Imaginea de încheiere este liniștită: Regan revine la normal, zâmbitoare și afectuoasă, sărută obrazul părintelui Dyer când îi vede eșarfa clericală. Prețul rămâne ridicat, cu mai mulți morți, iar Chris rămâne marcată de traumă. Horrorul rămâne ancorat în întrebări despre har și alegere.
