„Digger”, regizat de Alejandro Iñárritu, rămâne subiect de discuție online, deși nu a avut un început puternic la box office, relatează No Film School. Satiră socială despre obsesia pentru combustibilii fosili, filmul trage covorul de sub picioarele publicului încă de la început și continuă cu răsturnări morale până la un final distopic care se încheie cu o conversație în mașină și un drum lung spre casă.
Primele 30 de minute îl prezintă pe Digger Rockwell, interpretat de Tom Cruise într-o prestație caricaturală și exagerată. Este un magnat bombastic al petrolului care locuiește într-o proprietate de lux înconjurată de animale împăiate și un pisoi aproape pe moarte, pe care îl hrănește cu un deget și îl ține în pat. În incintă, Digger primește apeluri despre o fisură din Islanda provocată de forajele sale excesive. Fisura, inițial de cinci picioare, ajunge la treizeci de picioare, eliberează metan, explodează și trimite un aisberg spre Europa. Mărimea acestuia amenință să distrugă aproape tot ce întâlnește și să ridice nivelul mării la nivel mondial.
Pentru a-și proteja compania, Digger manipulează politicieni și ține sub control președintele Statelor Unite, interpretat de John Goodman, cerând ignorarea catastrofei până când apare un plan care îl absolvă. Răsturnarea centrală apare când cineva strigă „Cut” în afara cadrului și se înțelege că tot ce s-a văzut este un decor de teatru, iar Digger este un personaj fictiv. Tom Cruise joacă de fapt rolul lui Curtis Markson, care îl interpretează pe Digger. Povestea urmărită este o piesă jucată în viitor. Piesa se numește „Fossil Fools” și satirizează istoria reală a umanității într-o lume în care colapsul ecologic provocat de Digger și contemporanii săi a avut loc cu peste 20 de ani în urmă.
În timp ce Markson repetă, se confruntă cu o îngrijorare reală: fiica sa este blocată pe un zbor comercial amenințat de un uragan sever, iar telefonul i-a murit, așa că nu știe dacă a aterizat. Un producător misterios care finanțează spectacolul, Jesse Plemons, apare în toate coridoarele și urmărește fiecare secvență. În apogeul piesei, Digger Rockwell fictiv își găsește sfârșitul printr-un salt sinucigaș de pe o platformă petrolieră numită „Deep Water Doom”. Publicul de pe scenă îl huiduie și aplaudă moartea personajului. În realitatea piesei se află că producătorul este nepotul lui Digger și conduce o firmă de securitate. El îl ajută pe Markson să afle că fiica lui este în siguranță. La finalul spectacolului, o anunțare prin interfon avertizează că în exterior sunt în vigoare condiții de aer ambiental de nivel „Level Four”. Luminile se aprind și spectatorii își pun măști industriale de gaze înainte de a ieși într-o stradă inundată, cu paznici înarmați, roboți de patrulare și mașini care se luptă să treacă printre clădiri distruse.
Articolul discută interpretările finale și subliniază tema iluziei superiorității morale. Înainte de răsturnare, publicul este înclinat să urască personajul care maltratează personalul și valorizează un animal mai mult decât oamenii. După răsturnare, „Fossil Fools” permite publicului din viitor să râdă de lăcomia celor care i-au adus în situația de a supraviețui unei morți în masă, însă râsul nu schimbă realitatea sumbră. Se evidențiază ironia că spectatorii plătesc pentru a râde de o satiră despre propria lor condamnare, o satiră produsă de familia Rockwell cu bani obținuți din dorința oamenilor de a respira aer curat. Iñárritu obligă publicul să reflecteze asupra dependenței de sistemele care alimentează schimbarea climatică și asupra faptului că arta despre aceste situații poate fi finanțată de corporații, iar cei implicați pot fi complici.
