The City of the Living a fost prezentat în secțiunea Orizzonti a Festivalului de Film de la Veneția 2026. Filmul lui Edoardo Gabbriellini reconstruieste uciderea lui Luca Varani, întâmplată la Roma în martie 2016, și a fost discutat cu Cineuropa la 08/09/2026.
Adaptarea pornește de la romanul cu același nume al lui Nicola Lagioia, creditat cu povestea filmului, și mută accentul pe perspectiva victimei. Gabbriellini spune că textele trebuie trădate și citează reacția lui Lagioia după prima proiecție, care ar fi fost emoționată. Dialogul dintre regizor și autor a fost deschis de la început, iar autorul ar fi avut o abordare nedogmatică. Regizorul consideră că filmul este o versiune redusă a cărții și că o transpunere mai fidelă ar fi dezamăgit cititorii. Echipa a ales să scoată la lumină un fir narativ secundar prezent în carte.
Scenariștii Damiano și Fabio D'Innocenzo și-au retras numele din credite. Gabbriellini spune că situația îl întristează. El explică că a luat libertăți în dezvoltarea materialului, în special în punerea în scenă și montaj, etape pe care le consideră parte din scrierea filmului. În faza de producție, materialul ar fi căpătat o formă neprevăzută, determinată de corpuri, voci și spații, iar regizorul a făcut tăieri în scenariul inițial. Evident, cei doi scenaristi nu au fost de acord cu aceste schimbări.
Distribuția reunește pe Valerio Mastrandrea, un profesionist cu o carieră lungă, pe Emanuele Maria Di Stefano, tânăr dar cu experiență, și pe Gaia Merlonghi, găsită după un casting stradal într-un cartier roman. Gabbriellini vorbește despre o muncă de acordare a instrumentelor diferite și subliniază capacitatea celor trei de a asculta și sincronizarea rapidă dintre ei.
Violența grafică din carte este sugerată, nu arătată direct. Regizorul a optat pentru un plan-secvență prin încăperi pătate de sânge, într-o logică de tandrețe și abordare subtilă. El invocă lecția lui Hitchcock despre puterea sugestiei și spune că nu-i plac abordările ușor voyeuriste care devin morbide. Motivația personală vine din rolul de părinte: tată al unui băiat de 22 de ani, Gabbriellini a vrut să exorcizeze teama legată de perioada în care copiii pleacă de acasă și de suprastimularea unei societăți care oferă multe fără garanții.
