Potrivit World of Reel, documentarul „You Can See Everything”, realizat de Nathan Fielder și Lance Oppenheim, este pe cale să înregistreze un weekend de deschidere de aproximativ 13 milioane de dolari din doar 855 de săli. Producția A24 despre Elizabeth Holmes, cu o durată de 174 de minute, a încasat circa 5,7 milioane de dolari joi și vineri și ar urma să devanseze debutul filmului „Whalefall”.
Scorurile de public sunt excepționale pentru un documentar de această anvergură. PostTrak indică o recomandare sigură de 92% și o reacție pozitivă de 98%, Metacritic afișează 99, iar pe Letterboxd titlul a debutat cu 4,8, devenind cel mai bine cotat lungmetraj din toate timpurile de pe platformă. A24 extinde lansarea pe scară largă pe 23 octombrie, ceea ce ridică potențialul de încasări.
Materialul este prezentat ca o lucrare densă, situată între „Close-Up” al lui Kiarostami și „The Rehearsal” al lui Fielder. Este descris ca fiind jumătate documentar și jumătate altceva, un exercițiu despre separarea faptului de ficțiune și despre zona ambiguă dintre adevăr și minciună. În film, Fielder și Holmes par să se provoace psihologic, pentru ca apoi să apară un respect reciproc.
Printre secvențele subliniate de publicație se numără interviul în care Holmes răspunde fără ezitare la întrebarea „Why would I deceive you?”, scena în care Fielder o așază pe Holmes și pe soțul ei, Billy Evans, în fața rutinei Abbott and Costello „Who’s on First?” pentru a ilustra dificultatea comunicării, episodul cu bătutul ouălor în care Evans preia vasul și face el „corect”, momentul în care Holmes, care evitase serialul „The Dropout” cu Amanda Seyfried, îl urmărește pe laptop în pat și plânge la o secvență tensionată, și confruntarea în care Seyfried și Fielder îl întreabă pe Evans despre plata pentru film și despre postările făcute de pe contul verificat X al lui Holmes, inclusiv mențiunea despre Charlie Kirk.
Recenzia notează că filmul nu este considerat o capodoperă în sens clasic și că rămâne dezordonat, cu întrebări fără răspuns și cu o montare dificilă. Totodată, se arată că există mai multe secvențe puternice decât ar cere regula lui Howard Hawks privind trei scene bune și niciuna proastă. Discuțiile despre o nominalizare la categoria cel mai bun film sunt reluate, cu posibilitatea de a deveni primul documentar nominalizat vreodată la această categorie.
