Documentarul „Once Upon a Time in Harlem” al lui William și David Greaves ajunge în cinematografe pe 16 octombrie, după premiera de la Festivalul de Film de la Sundance din 2026. Potrivit The Film Stage, care publică o recenzie apărută inițial în cadrul acoperirii ediției din 2026 a festivalului, filmul reconstituie o întâlnire organizată în august 1972, într-o zi înnorată, la conacul din Harlem al lui Duke Ellington.
Proiectul a fost inițiat de regizorul William Greaves, care a invitat artiști și intelectuali ai perioadei la o petrecere-cocktail pentru a reflecta asupra experiențelor lor. Materialul a fost filmat pe 16 mm, dar a rămas neterminat la moartea lui William Greaves în 2014. Familia a finalizat montajul, iar fiul său David, care a fost operator de cameră la eveniment, a preluat regia. The Film Stage notează că filmul păstrează energia unei petreceri aglomerate, cu cadre realizate handheld și un montaj viu care sare de la o conversație la alta.
Înregistrarea reunește circa douăzeci de contemporani, unii nevăzuți între ei de jumătate de secol, care vorbesc despre perioada de început a secolului XX cu spontaneitate. Discuțiile ating conceptul de retrospectivă și vocabularul politic contemporan, iar vocea lui William Greaves se aude din afara cadrului când readuce dialogul pe subiect. David Greaves alternează planurile din petrecere cu interviuri individuale și folosește ecrane împărțite, completând mărturiile cu imagini de arhivă.
Printre participanți se numără poetul Arna Bontemps, care descrie epoca ca pe o prismă a experienței negre și recită poemul „The Day-Breakers” despre oamenii prezenți în acea zi. Pictorul și scriitorul Richard Bruce Nugent apare constant în pulover roșu. Fotograful James van der Zee cântă câteva note la pianul lui Ellington, iar filmul intercalează fotografii ale sale cu imagini ale acelorași subiecți, acum cu riduri și păr alb. Conacul lui Ellington, care nu apare în film, oferă un cadru impunător, decorat cu trofee și plăci.
Langston Hughes, mort în 1967, lipsește, în timp ce actorul Leigh Whipper, fondator al Negro Actors Guild, participă deși se află în anii ’90 ai vieții. Documentarul devine un inventar dens de istorie culturală, menționând nume absente la fel de des ca pe cele prezente, precum Aaron Douglas, Countee Cullen, aviatorul Herbert „The Black Eagle” Julien și Casper Holstein. Filmul include material suplimentar după generic, iar James van der Zee caracterizează evenimentul ca fiind plin de amintiri.
