Potrivit The Guardian, în vara lui 1961 patru italieni au trecut Pirineii în Spania franquistă cu un magnetofon, microfilm și, în buzunarul scriitorului și muzicianului Sergio Liberovici, un pachet de chibrituri desfăcut, inscripționat în miniatură cu adrese ale antifasciștilor și apoi lipit la loc. Misiunea aparținea colectivului Cantacronache, format în 1958 și apropiat de Italia Canta, casă de discuri legată de Partidul Comunist Italian, și urma să documenteze în secret cântecele de rezistență ale underground-ului antifranquist.
Alături de Liberovici au fost Michele Luciano Straniero, Emilio Jona și Margherita Galante Garrone. Colectivul, care număra printre colaboratori pe Italo Calvino și Umberto Eco, voia să revitalizeze cultura cu un realism de tip brechtian. În timpul călătoriei de o lună au strâns zeci de piese de la muncitori, intelectuali, muzicieni și poeți. Publicarea în 1962 a culegerii Canti della Nuova Resistenza Spagnola, Songs of the New Spanish Resistance, a provocat un scandal internațional și o reacție dură a regimului.
La întoarcere a apărut un album de protest cu grafică semnată de Picasso, iar culegerea a atras presiune asupra Italiei și Vaticanului. În Torino a avut loc un proces publicizat, cărți au fost confiscate, iar editura Einaudi a colectivului a fost bombardată de neofasciști. Cantacronache a fost urmărit în justiție la Torino sub acuzații de obscenitate pentru o coplă satirică cu limbaj colorat despre falo-ul lui Isus. Emilio Jona, avocat, a apărat activitatea ca etnomuzicologie; colectivul a fost achitat în apel la Curtea de Casație italiană.
Regimul lui Franco controla muzica ca instrument de identitate națională. După lovitura de stat din 1939, mii de persoane au dispărut, limbile catalană, bască și galiciană au fost interzise în spațiul public, iar represiunea a continuat în anii 1960. Cenzura lovea orice opoziție. În Madrid, Cantacronache l-a întâlnit pe tânărul Chicho Sánchez Ferlosio, autor ulterior al protestului Gallo Rojo, Gallo Negro.
Misiunea este reconstituită în documentarul „La Marsellesa de los Borrachos”, The Drunkmen’s Marseillaise, al cineastului Pablo Gil Rituerto, care debutează în Marea Britanie în luna aceasta. Rituerto spune că a descoperit culegerea întâmplător într-un magazin din Barcelona și a găsit arhiva sonoră în Torino, nepublicată timp de 60 de ani. În film apar mărturii precum cea a Asunción Carandell, văduva poetului José Agustín Goytisolo, care aude pentru prima dată o înregistrare cu vocea soțului, și minerii din Asturias care reiau Santa Bárbara Bendita, imnul grevei din 1962.
După încheierea procesului, Einaudi a făcut cartea gratuită. Copii au circulat în Uruguay și Chile, unde Victor Jara și Rolando Alarcón au cântat La Hierba de los Caminos și Nubes y Esperanza. Óscar Chávez a dedicat un album cântecelor războiului civil spaniol, iar formații folk din Suedia, Franța și Germania au înregistrat versiuni. După cum notează autoarea Chiara Ferrari, culegerea a devenit un caiet de cântece pentru mișcările de protest.













