Un nou lungmetraj al lui Alejandro Iñárritu, „Digger”, a fost lansat săptămâna trecută și a stârnit atât apreciere, cât și confuzie, iar în unele săli de cinema au avut loc și chiar walkout-uri. Tom Cruise interpretează Digger Rockwell, un baron petrolier care trebuie să evite o catastrofă ecologică cauzată de forajele sale. În centrul acțiunii se află o explozie de metan, desprinderea unui iceberg și amenințarea unui tsunami care ar ucide mii de oameni.
Filmarea este prezentată ca un teatru în sine: în interiorul filmului apare o piesă numită „Fossil Fools”, în care Digger și personajele sale sunt puse în scenă pe un set cu volum LED, cu nori și avioane suspendate pe bețe. Această abordare, inspirată de teoria lui Bertolt Brecht despre „efectul de alienare”, face ca actorii să rupă a treia pereche, să se adreseze direct publicului și să expună mecanismele de producție. Astfel, spectatorii știu că urmează un spectacol și nu o poveste reală.
Reacțiile critice au fost împărțite. The Los Angeles Times a descris filmul ca „o satiră a schimbărilor climatice, un hibrid conștient de Stanley Kubrick și Bertolt Brecht”, iar IndieWire l-a numit „un amuzant în stil Brecht”. În ciuda acestor observații, publicul a rămas împărțit: unii au lăsat sălii în gol, alții au rămas până la final pentru a vedea cum se încheie scenariul.
În final, după ce Digger moare în fața unui public virtual, un voice-over îi îndeamnă să își ridice măștile de filtrare a aerului înainte de a ieși în New York distopic. Filmul nu oferă catharsis; în schimb, îl forțează pe spectator să se confrunte cu o lume care ar putea fi la fel de fragilă.
Potrivit No Film School, „Digger” rămâne un exemplu de film care combină satire, tehnici de teatru epic și comentariu social, provocând atât discuții, cât și reacții contradictorii în rândul publicului și criticilor.
