Potrivit Variety, designerul de costume Grace Snell a gândit noua adaptare a romanului „Sense and Sensibility”, regizată de Georgia Oakley, în capitole. Filmul îi are în rolurile Elinor și Marianne Dashwood pe Daisy Edgar-Jones și Esmé Creed-Miles. Snell spune că cele mai distincte secțiuni din perspectiva costumelor sunt țara și orașul, iar munca a fost inspirată de decoruri, vreme și schimbarea anotimpurilor.
Primul capitol este cel al Barton Cottage, marcat de peisajul din Devonshire. Acolo, în spatele ușilor închise, relația dintre surorile Dashwood este la cel mai intim nivel. Apoi vine capitolul Londra, unde prezentarea în societate a lui Elinor și Marianne primește o paletă diferită. Romanul de debut al lui Jane Austen, publicat în 1811, începe cu familia Dashwood la Norland Park, în Sussex, și este plasat în perioada de tranziție dintre epoca georgiană și cea Regency, un moment pe care Snell îl descrie ca fiind neobișnuit, când moda începea să se revoluționeze spre stilul simplu asociat cu Austen.
Inspirația costumelor a venit dintr-un amestec de picturi autentice din epocă, piese de arhivă și portrete de familie din anii 2000. În acele fotografii, spune Snell, s-a concentrat pe intimitatea din interiorul unei familii, în special între surori, pe cât de relaxate și confortabile sunt unele cu altele și cum se reflectă acest lucru în haine. Un detaliu urmărit este faptul că surorile își împart hainele, aspect accentuat de diferența de vârstă. La început, Marianne are 19 ani, Elinor 16 și Margaret 13. Există momente de împrumut, de furt între ele, de reimaginare a pieselor, iar unele țesături au fost refăcute pentru a arăta că au o viață proprie, fiind iubite și împărțite în familie.
Pentru a face filmul mai accesibil, Snell a apelat la fotografiile de familie de la începutul anilor 2000 și la unele ținute de pe podium din anii ’80 și ’90, optând pentru o abordare mai modernă. Obiectivul a fost să proiecteze un film în care se poate vedea ea însăși, prietenii și familia, pentru a dărâma peretele care însoțește adesea dramele de epocă. În același timp, producția nu este un film modern. Snell, care a studiat vestimentația istorică la universitate, a colaborat timp de trei săptămâni cu un istoric al costumului. A dorit ca realizarea să fie istorică din punct de vedere al materialelor, tehnicilor și cusăturii manuale, încercând să îmbine acuratețea cu o notă contemporană.
Culorile au fost alese cu atenție. „Sense and Sensibility” începe într-o perioadă de doliu, ceea ce a generat ideea de nuanțe de negru. La Londra, Elinor și Edward apar în nuanțe de albastru, pentru a reflecta dezamăgirea situației lor, în timp ce personajele secundare primesc culori mai vii, folosite controlat. Este primul film de epocă al lui Snell, iar provocarea a fost volumul mare de piese și gestionarea echipei. Ea vorbește despre îndoiala de sine ca prim obstacol. Adaptarea se distanțează de versiunea lui Ang Lee din 1995, pe care Snell o respectă și la care au lucrat Jenny Beavan și John Bright, dar pe care nu a folosit-o ca reper. Scopul declarat este să se facă dreptate lui Jane Austen, cu o poveste umană nouă și o intimitate între surori, menită să ajungă la un public nou.
