Debutul regizoarei italiene Margherita Ferrari, „Föa – Once Upon a Future”, ajunge la Festivalul Internațional de Film de la Busan. Producția marchează și debutul lui Paolo Sorrentino ca producător. Potrivit Variety, filmul este o dramă despre maturizare cu un ton inovator, construită în jurul zilelor tragice din iulie 2001 de la Genova, când summitul G8 a dus la ciocniri mortale între protestatari și poliție.
Acțiunea urmărește povestea lui Nicole, o fată de 18 ani însărcinată în luna a opta, care adăpostește trei protestatari în propria casă. Prin intermediul unei fabule, pelicula propune o perspectivă nouă asupra violenței de la G8, moment considerat un punct de cotitură al mișcării anti-globalizare. Distribuția reunește talente emergente precum Gaia Ravina, Clara Tramontano, Iker Urgoiti și Gabriele Falsetta.
Coproducția este semnată de Numero 10, compania de producție a lui Sorrentino, împreună cu The Apartment și PiperFilm, iar vânzările internaționale sunt gestionate de PiperPlay. Într-un comentariu transmis pentru Variety, Sorrentino spune că „Föa” începe cu o rană pe care istoria nu a reușit să o închidă și că Ferrari transformă memoria Genovei într-un spațiu intim și de vis, în care trecutul revine pentru a întreba despre viitor. Producătorul adaugă că Numero 10 începe călătoria cu un film spus printr-o privire feminină puternică.
Ferrari explică faptul că proiectul pornește dintr-o amintire personală. Pe 20 iulie 2001 avea patru ani și își amintește obloanele verzi închise în apartamentul din Genova din cauza fumului și zgomotului de afară. Imaginea a revenit în pandemie, alături de sentimentul de solitudine, izolare și neputință în fața unui eveniment colectiv mai mare. Din această experiență și din dezamăgirea față de limitele propriei influențe a apărut dorința de a spune o poveste despre viitor și despre prezent, folosind structura basmului.
Termenul genovez Föa înseamnă poveste, în sensul de povestire inventată, basm sau fabulă. Regizoarea și co-scenariștii au vrut să îmbine istoria oficială cu o poveste ficțională despre un personaj care nu există, considerând că adevărul despre realitate cere invenție și metaforă. Filmul privește evenimentul din perspectivă emoțională și onirică, concentrându-se pe urmele aproape inconștiente lăsate de acele zile. Copilul pe care îl poartă Nicole ar avea astăzi 25 sau 26 de ani și, în viziunea autoarei, poartă aceeași întrebare despre viitorul care urmează.
Proiectul a început ca un scurtmetraj de absolvire la Centro Sperimentale din Roma, după care Ferrari i-a propus extinderea lui lui Sorrentino. Regizoarea spune că Sorrentino a fost implicat în faza inițială de scriere și în montaj, dar nu pe platou, unde a preferat să nu fie intruziv și să respecte limitele echipei. A așteptat ca ea și montatorul să ajungă singuri la soluțiile necesare, ajutând-o să-și urmărească și să-și protejeze viziunea până la final.
