Potrivit No Film School, Stanley Kubrick apare constant în topurile celor mai mari cineaști vii atunci când aceștia sunt întrebați cine este cel mai mare regizor din toate timpurile. Articolul notează că filmele sale au o importanță istorică și o valoare artistică dificil de ignorat sau de replicat, iar metoda sa de lucru este descrisă ca fiind meticuloasă.
Versatilitatea de gen este prezentată ca un element central. Deși Kubrick are o filmografie relativ mică comparativ cu alți mari autori, textul arată că acesta are un capodoperă în aproape fiecare gen. Sunt menționate științifico-fantasticul cu „2001: A Space Odyssey”, drama distopică cu „A Clockwork Orange”, filmul de epocă cu „Barry Lyndon”, horrorul cu „The Shining”, acțiunea cu „Full Metal Jacket” și thrillerul cerebral cu „Eyes Wide Shut”. Războiul este genul cel mai frecvent în opera sa, însă „Paths of Glory”, „Dr. Strangelove” și „Full Metal Jacket” abordează tema cu tonalități și tematici distincte, păstrând în același timp prezența autorului.
Filmele sale sunt descrise ca fiind greu de uitat după prima vizionare și adesea întunecate, lipsite de finaluri fericite care leagă arcurile personajelor. Sunt prezentate ca sumbre, provocatoare din punct de vedere intelectual și moral ambigue, dar în același timp învigorante. Textul menționează că în privat Kubrick era cunoscut pentru o inteligență de nivel matematic de geniu și că, deși era adesea citat ca fiind dificil de lucrat, inteligența sa se vede pe ecran.
Steven Spielberg este adus ca exemplu al influenței lui Kubrick. Cei doi au colaborat creativ înainte de moartea prematură a lui Kubrick la ceea ce avea să devină filmul lui Spielberg „A.I.: Artificial Intelligence”. Spielberg a mărturisit că la prima vizionare nu i-a plăcut „The Shining”, considerând interpretarea lui Jack Nicholson exagerată. După o discuție cu Kubrick despre proces și justificarea nebuniei personajului, perspectiva sa s-a schimbat și a ajuns să îl prețuiască. Spielberg a relatat și că Kubrick îl provoca în privat să fie cea mai bună versiune a sa de povestitor, spunând direct când nu îi plăcea o idee sau când simțea că o secvență putea fi filmată mai bine.
Pentru a ilustra modul de lucru, articolul se oprește asupra lui „Full Metal Jacket”. Prima parte este prezentată ca o dramă de scară mai mică despre tortura antrenamentului militar în Vietnam, iar la mijloc filmul pivotează agresiv odată cu interpretarea tulburătoare a lui Vincent D’Onofrio a unui om împins la limita violenței. De acolo, pelicula devine un portret nemilos al războiului de la nivelul solului. Această schimbare drastică de structură este citată ca dovadă că încălcarea regulilor de povestire consacrate în genuri specifice poate duce opera în rândul celor mai apreciate.
