La Veneția 2026, lungmetrajul Dau semnat de Ilya Khrzhanovsky a intrat în competiție și i-a adus regizorului Silver Lion pentru cel mai bun regizor. Potrivit Cineuropa, revenirea la materialul filmat pe parcursul anilor a surprins, după controversa proiectului Dau și după ce inițiativa părea să fi rămas fără o încheiere clară.
Proiectul fusese prezentat public mai întâi printr-o expoziție la Paris în 2019, apoi prin două filme, Dau. Natasha și Dau. Degeneration, în competiție la Berlinale în 2020. Intenția declarată era construirea unui institut de cercetare științifică funcțional în Moscova sovietică, cu progres intelectual în conflict cu supravegherea statului, iar distribuția de non-profesioniști trăia pe platoul din Kharkiv, Ucraina, pentru a estompa granița dintre fapt și ficțiune. Metodele folosite și siguranța interpreților au atras acuzații și au afectat reputația inițiativei.
În interviul acordat Cineuropa, Khrzhanovsky explică că noua versiune a fost construită din materialele acumulate și că nu a fost de la început un portret definitiv al fizicianului Lev Landau. Povestea a pornit de la Landau, apoi s-a deplasat spre un alt fir narativ, cu un personaj care să reprezinte o religie și o cultură pre-creștină, pre-ebraică, de tip greco-antica. Regizorul a lucrat cu echipe diferite, un bloc unic de filmare, o echipă de cameră și un scenograf dedicat, iar timpul este tratat ca un personaj cu dimensiuni multiple. Filmările suplimentare realizate între 2022 și 2024 au fost păstrate fără precizarea locațiilor, dar cu intenția de a menține o legătură puternică cu prezentul.
Pentru rolurile principale a fost ales Teodor Currentzis și Radmila Shchogolieva. La momentul începerii colaborării, Currentzis nu era la fel de cunoscut ca acum, dar impresiona prin caracter neobișnuit, cu o viziune personală asupra realității proiectului. Shchogolieva a fost singura actriță profesionistă din film de la început și a slăbit 20 de kilograme pentru rol. Structura filmului echilibrează lecturi și dezbateri științifice, scene din viața recreativă și petreceri, inclusiv urmărirea sexului, cu secvențe de supraveghere de către poliția secretă și metode de interogare. Prima parte este mai dinamică, cu o poveste tradițională, apoi devine surrealiștă, iar a doua parte coboară într-o realitate claustrofobică încetinită.
Khrzhanovsky spune că nu are background în fizică și că a fost cel mai slab elev la școală, dar a găsit frumusețea în discursul științific, o filozofie naturală. Povestea este inspirată de Landau, dar departe de adevăr: fizicianul nu a colaborat cu KGB-ul. Punctul comun al lui Landau, Currentzis, Peter Sellars, Carlo Rovelli și alți artiști implicați este că pot vedea lucruri invizibile și le pot face, într-un fel, vizibile. Regizorul subliniază importanța limbajului corporal specific epocii și spune că totul ține de energie.
Vladimir Azhippo, care interpretează anchetatorul KGB înfricoșător, a fost pensionar, anterior investigator real într-o închisoare, colonel, dispus să vorbească despre sine. Proiectul a fost de la început o declarație despre funcționarea totalitarismului, despre cultura sovietică și trauma colectivă, cu referire la zeci de milioane de morți, intelectuali creativi, un fel de genocid intern, cu legătură cu războiul actual ca manifestare a imperialismului sovietic. Regizorul afirmă că a fost de partea Ucrainei de la începutul războiului, chiar înainte de invazia pe scară largă. Până în 2023 a fost director artistic al Babyn Yar Memorial Holocaust Centre, unde a finanțat și produs două filme ale lui Sergei Loznitsa, Babi Yar. Context și o dramă neprodusă despre masacru, și a contribuit la ridicarea unor monumente.
