Potrivit BFI, al 15-lea lungmetraj al lui Danny Boyle, „Ink”, reconstruiește momentul din 1969 în care magnatul presei australian Rupert Murdoch i-a oferit lui Larry Lamb, editorul nordic al Daily Mail, conducerea tabloidului „Sun”. Filmul urmărește ascensiunea vertiginoasă a publicației, care în câțiva ani a ajuns să vândă 5 milioane de exemplare pe zi și să devină cel mai citit ziar în limba engleză, și expune deciziile moral discutabile luate de echipa lui Lamb pentru a obține popularitatea.
Boyle a pornit de la adaptarea rapidă și furioasă semnată de James Graham după propria piesă. Regizorul a văzut piesa în 2018, la transferul în West End, cu Bertie Carvel în rolul lui Murdoch, interpretare premiată cu Olivier și Tony. Contactul inițial a rămas la nivel de admirație, iar scenariul de film a apărut ani mai târziu. În ecranizare, Lamb este interpretat de Jack O’Connell, tânărul Murdoch de dinainte de miliarde este Guy Pearce, iar Claire Foy apare în rolul lui Jules Davies, un personaj creat pentru film pe baza unei amalgamări de jurnaliste din epocă.
În discuția publicată de BFI cu Lou Thomas, Boyle descrie proiectul ca fiind „touch paper” al media moderne. Regizorul spune că a văzut clar cum se trasează linia de la înființarea vocabularului și a comportamentului tabloid către economia atenției, clickbait-ul și economia dopaminei, pe care le consideră punctul de ecloziune al fenomenului. Pentru documentare, echipa a întâlnit jurnaliști și tipografi care lucraseră pe Fleet Street. În generic sunt menționați Eve Pollard, Roy Greenslade și Roger Alton. Boyle notează că Pollard nu a văzut încă filmul, iar Alton l-a văzut duminică și l-a apreciat. Filmările au inclus și biserica jurnaliștilor St Bride’s, unde funcționează un mic muzeu condus de tipografi, locație folosită pentru scena memorială dedicată lui Muriel McKay, soția răpită a adjunctului lui Murdoch.
Alegerea unei abordări pline de energie vine, spune Boyle, din nevoia de a face un gest cinematografic care să corespundă limbajului tabloid. El invocă contextul britanic și dorința de accesibilitate, apropierea de cinema-ul de masă. Regizorul spune că nu a urmărit filme americane despre presă în perioada de pregătire, considerând că influența lui „Citizen Kane” (1941) este inevitabilă. Modelele pentru trecerea de la piesă la film au fost „Amadeus” (1984) și „Dangerous Liaisons” (1988), ambele pornind de la piese de teatru și adaptate de dramaturgii lor.
Boyle l-a întâlnit o singură dată pe Murdoch, după succesul lui „Slumdog Millionaire” (2008). Magnatul a văzut piesa de două ori, însă nu se știe dacă a văzut filmul. Relația cu „Sun” a fost mixtă: publicația a acordat permisiuni pentru materialele din piesă și altele suplimentare, dar a refuzat altele, la fel ca Fox News. În film apare și Kelvin MacKenzie, editorul care a publicat „The Truth” despre Hillsborough, prezentat ca figura centrală negativă. Boyle subliniază că editorii vremii erau autocrați și că Murdoch din primii ani apare conflictual moral, nesigur și „un pic bolnav” față de unele practici, inclusiv faimoasa pagină trei, pe care nu a inventat-o, dar pe care nu a schimbat-o din motive de audiență.
