Potrivit Variety, cele mai convingătoare povești aflate în cursa pentru Premiile Academiei nu se desfășoară pe două sau trei ore, ci în câteva zeci de minute. Categoriile de scurtmetraj — live action, animație și documentar — își conturează favoriții și oferă un spațiu de lansare pentru cineaști aflați la început de drum, dar și pentru nume consacrate care experimentează în afara constrângerilor lungmetrajului. Bugetele modeste și distribuția limitată devin adesea un cadru pentru risc creativ, cu studii de personaj intime, animație de avangardă și documentare care abordează subiecte volatile cu o economie remarcabilă.
În documentar, „A Month in Minnesota” al regizoarei Anne Sundberg urmărește efectele împușcărilor fatale ale ICE din Minneapolis și reacția comunității. Sundberg spune că a vrut să plaseze spectatorul în interiorul experienței trăite în Minnesota în acel moment, când rețele de sprijin s-au format rapid într-un oraș obișnuit. „Listen”, regizat de Taliesin Black-Brown, se concentrează pe Hank Lentfer, un înregistrator de sunet care documentează natura în timp ce își îngrijește mama aflată în ultimele stadii ale demenței. Regizorul își exprimă speranța că filmul va îndemna oamenii să asculte și să facă loc sunetelor din jur.
La animație, primii favoriți vin din viziuni personale și din testarea de tehnologii noi. Joe Hsieh, regizor din Taiwan, a lucrat patru ani la „Praying Mantis”, unde îmbină animația 2D desenată de mână cu un univers horror. Hsieh consideră scurtmetrajul un mod bun de a arăta că horrorul și animația sunt pline de imaginație și că ideea de personaj poate fi construită în poveste. „Dear Upstairs Neighbors” folosește tehnologii emergente de inteligență artificială pentru a transforma desene create de artiști într-un scurtmetraj ghidat de aceștia. Filmul urmărește o insomniacă epuizată care încearcă să doarmă. Producătorul executiv Marcia Mayer, fostă la Pixar, compară controversele legate de IA cu cele apărute odată cu trecerea la CGI și spune că scurtmetrajele sunt adesea folosite ca test pentru tehnologii noi în animație.
În categoria live action, filmele vin din experiențe personale sau din comenzi. „Jozefa”, regizat de Kathryn Kalucki, a apărut ca un scurtmetraj după ce echipa a căutat o formă de a spune povestea bunicii regizoarei și a experiențelor sale de refugiată. Producția a fost filmată în două zile și jumătate, cu o săptămână de pregătire, în Burbank. Patrick Willems, regizorul lui „Power Trip”, obișnuit cu videoclipurile de critică cinematografică pe YouTube și cu producții realizate cu resurse aproape inexistente, spune că lucrul cu o echipă profesionistă a fost o schimbare, dar ritmul rapid rămâne esențial.
Mekhai Lee, autorul lui „Them That’s Not”, vede scurtmetrajul ca pe o formă distinctă, nu neapărat un pas spre lungmetraj, comparându-l cu nuvela față de roman. Sean Baker, laureat al Oscarului pentru „Anora”, explorează teme noi prin „Sandiwara”, un scurtmetraj live action cu Michelle Yeoh, realizat în cadrul programului de rezidență al casei de modă Self-Portrait. Baker vorbește despre scurtmetraj ca despre o oportunitate de practică continuă a meseriei și de conectare cu o echipă nouă.
Maggie Gyllenhaal, cu câteva lungmetraje și recunoaștere în spate, consideră scurtmetrajele un spațiu pentru proiecte care nu sunt destinate dezvoltării ca lungmetraje. „Flesh Impact”, comandat de Genesis, se concentrează pe viața lui Marilyn Monroe și îi are în distribuție pe Ellen Burstyn și Dakota Johnson. Regizoarea vorbește despre unele povești care sunt menite să aibă 17 minute și descrie scurtmetrajele ca pe niște geode care par simple la exterior, dar ascund ceva inexplicabil în interior.
