Potrivit RogerEbert.com, Cristian Mungiu vorbește despre „Fjord” într-un interviu în care discută despre receptarea filmului și despre temele care l-au determinat să îl scrie. Lungmetrajul, care a câștigat Palme d’Or la Cannes în mai, este prezentat ca posibil candidat la Oscar pentru cel mai bun film internațional în anul următor. În jurul producției a apărut o controversă încă de la festival, care atrage atenția presei și a publicului.
„Fjord” este primul film realizat de Mungiu în afara României. Povestea urmărește o familie română stabilită într-un oraș de pe coasta Norvegiei. Mihai, interpretat de Sebastian Stan, este căsătorit cu Lisbet, interpretată de Renate Reinsve. Cei doi au cinci copii. Integrarea pare la început fără probleme, până când o suspiciune la școală privind posibile pedepse fizice declanșează intervenția Serviciilor de Protecție a Copilului. Copiii sunt luați de acasă, iar părinții ajung în fața justiției și sub amenințarea închisorii. Mungiu, o figură centrală a Noului Cinema Românesc după „4 Months, 3 Weeks and 2 Days”, care a câștigat Palme d’Or în 2007, este cunoscut pentru folosirea cadrului lung, tehnică care concentrează atenția asupra actorilor.
Regizorul spune că ideea a pornit de la articole despre cazuri similare în Europa, mai ales în Scandinavia, unde familii cu credințe conservatoare se confruntă cu o societate liberală. Conflictul apare în jurul înțelegerii asupra autorității asupra copiilor. În viziunea sa, deciziile statului sunt adesea luate fără certitudini clare despre nivelul violenței din familie și sunt influențate de principiile pe care autoritățile doresc să le promoveze. Familiile se simt obligate să se conformeze unor valori fără să fi avut timp să le cunoască în prealabil.
Mungiu subliniază că filmul păstrează o ambiguitate intenționată. Nu este clar dacă familia este vizată din cauza religiei sau a modului de creștere a copiilor. Pentru documentare, regizorul a vorbit cu familii, copii, avocați, polițiști, judecători și jurnaliști. El afirmă că nu cunoaște adevărul absolut, ci doar relatările interlocutorilor, și că acesta este punctul filmului: decizia se ia fără acces la intimitatea familiei. Cazul real care a inspirat scenariul îl privește pe un cuplu cu cinci copii, inginer IT și asistentă medicală, stabiliți în Norvegia timp de câțiva ani, trecuți printr-un proces lung și plecați imediat după recuperarea copiilor. Persoana care a alertat protecția copilului era directoarea școlii și vecina familiei.
Proiecțiile în Norvegia au generat reacții împărțite. Unii spectatori care se consideră discriminați de Serviciile de Protecție au vorbit despre o formă de reparație, în timp ce alți români au sugerat că în familie ar fi existat abuzuri. Mungiu observă că oficialii consideră că acționează corect, dar că puterea lor în societate este discutabilă. Dincolo de cazul norvegian, el descrie o problemă mai largă de comunicare între grupuri cu viziuni diferite, prezentă și în România, Statele Unite sau Franța.
