Regizorul român Cristian Mungiu vorbește despre „Fjord”, lungmetrajul său premiat cu Palme d’Or, într-un interviu publicat de The Film Stage pe 8 octombrie 2026. Filmul a devenit subiect de discuție pe circuitul festivalier, cu reacții puternice atât din partea susținătorilor de stânga, cât și de dreapta, și este prezentat de autor ca o poveste despre radicalizare și despre impunerea unor valori, juste sau injuste, unele asupra altora.
Acțiunea urmărește o familie românească care se stabilește într-un oraș mic din Norvegia după un deces în familie. Când una dintre fiice ajunge la școală cu vânătăi, serviciile de protecție a copilului intervin, începe un proces și izbucnește o luptă pentru custodie. Familia, condusă pe ecran de Sebastian Stan și Renata Reinsve, este religioasă, conservatoare, tradițională și apare ca o minoritate într-o comunitate în care predomină valorile progresiste. Mungiu spune că filmul schimbă adesea ritmul, vrea să funcționeze ca un thriller, dar câștigă în momentele tăcute și tensionate. Actele de violență vizibile provin, în intenția sa, din partea familiilor progresiste, pentru a răsturna percepția și a deschide dialogul.
Mungiu explică faptul că s-a atașat de povestea inițială acum aproximativ zece ani, când cazul era foarte prezent în presă. A urmărit evoluția acestuia prin mai multe etape și a investigat cazuri similare până a ajuns la concluzia că fac parte dintr-un model. În ultimii doi-trei ani a decis să folosească cazul ca punct de pornire pentru un film despre radicalizarea societății și despre ciocnirea de valori când o familie conservatoare ajunge într-o societate liberală și progresistă. Proiectul vine după „R.M.N.”, unde regizorul vorbea despre comportamentul majorității față de cei diferiți, și dorește acum să inverseze paradigma, întrebând ce se întâmplă când conservatorii devin minoritari.
Despre creșterea fundamentalismului de dreapta, Mungiu vorbește despre o lume care a devenit mai puțin liberală în ultimii zece-paisprezece ani și despre efectul contrar al impunerii autoritare a ideilor progresiste. El consideră că răspunsul nu este o radicalizare simetrică și că, atunci când o majoritate liberală își impune punctul de vedere, riscă să creeze frustrare și să alimenteze popularitatea unor regimuri opuse. Potrivit lui, societatea educată ar trebui să comunice, să fie mai incluzivă în practică și să încerce să convingă, nu să interzică exprimarea. El notează că corectitudinea politică care pedepsește exprimarea a generat frustrare și a contribuit la creșterea dreptei.
Regizorul insistă că în filmele sale nu există personaje clar bune sau rele și că nu caută obiectivitate completă. El este conștient de riscul ca „Fjord” să fie folosit ca instrument de promovare a uneia dintre ideologii, dar spune că poziția sa este aceea de moderator al unei conversații pe care nimeni nu vrea să o aibă. Un film care ia partea cuiva, spune Mungiu, devine propagandă pentru cei deja convinși. El vede o responsabilitate a povestitorului de a spune lucruri incomode și de a încerca dialogul cu partea societății care nu împărtășește valorile majorității, mai ales când conservatorii, obișnuiți să nu fie respectuoși cu minoritățile, devin ei înșiși minoritari într-un mediu scandinav.
