Potrivit The Hollywood Reporter, lungmetrajul „A Job Well Done” (Un travail exemplaire) al scriitorului-regizor elvețian Fred Baillif explorează prin ficțiune și documentar tensiunea dintre compasiunea asistenților sociali și cadrul legal al sistemului de azil. Filmul va avea premiera mondială pe 14 noiembrie în competiția selecției oficiale a celei de-a 30-a ediții a festivalului „Tallinn Black Nights Film Festival” (PÖFF) din Estonia.
Acțiunea se desfășoară într-un autobuz cu două etaje din Geneva, unde lucrătorii sociali primesc migranți care caută ajutor, cazare sau pur și simplu pe cineva cu care să vorbească. Pe această linie de front a sistemului elvețian de azil, dorința de a ajuta refugiații se lovește de o birocrație tot mai kafkiană. Într-o sinopsis citată pe site-ul PÖFF se arată că în spatele fiecărui dosar se află o viață: o tânără în conflict cu familia, un solicitant de azil cu risc de deportare, persoane fără adăpost, o femeie care încearcă să scape de violență. Echipa caută soluții, negociază, insistă, dar locurile sunt puține, procedurile își urmează cursul, iar răspunsurile instituționale se ciocnesc de urgența situațiilor.
Baillif, fost jucător de baschet la nivel național și educator în penitenciar, își construiește filmele pornind din munca socială. A pus anterior în lumină munca de stradă în „Tapis rouge” și viața într-un cămin de grup în „The Fam” (La Mif). „A Job Well Done” a crescut din imersiuni la AMIC, Asociația Mediatorilor Interculturali, și la centrul de migrație și integrare Roseraie din Geneva. Din interviuri și ateliere de improvizație, împreună cu Joanne Giger, a fost construit scenariul. Distribuția producției Alva Film, coprodusă de Fresh Prod și RTS Radio Télévision Suisse, reunește actori profesioniști și interpreți neprofesioniști cu experiență în muncă socială sau migrație: Sewit Abadi, Sabbel Ceesay, Rebecca Baillif, Claudia Grob și Selam Tesfu.
Regizorul spune că îl interesează momentul în care o profesie se ciocnește de birocrație fără să ofere alternative reale și vrea ca spectatorul să trăiască acest conflict. Pe platou există un scenariu, dar acesta rămâne flexibil. Baillif consideră că personajele sunt experte pentru că trăiesc realitatea pe care o joacă. Un exemplu invocat este scena despre mutilare sexuală. În scenariu echipa presupusese furie din partea asistentei sociale. În filmare, Sewit Abadi a propus altceva: „Nu o să fiu furioasă. O să fiu foarte atentă și foarte empatică”. Din această perspectivă, regizorul evită ceea ce numește lentila salvatorului alb, preferând să asculte.
O secvență dificilă a implicat-o pe soția regizorului, Rebecca Baillif, care lucrează și ea ca asistentă socială. Ea povestește șefului că este rasistă într-un anumit fel. Pentru interpretă a fost greu să reproșeze un vârstnic, respectul pentru persoanele în vârstă fiind puternic în backgroundul ei african. Baillif spune că filmul urmărește și cum în lumea occidentală se face diferența între migranții „utili” și „inutili”, în special la Geneva, unde companii internaționale angajează expați ușor de regularizat. Focusul rămâne însă pe asistenții sociali, pentru a arăta impactul legilor restrictive asupra celor care trebuie să le aplice zilnic și riscul de a deveni la rândul lor „infractori” atunci când regulile nu pot fi urmate.
