Programul Black Perspectives al Festivalului Internațional de Film de la Chicago își sărbătorește cea de-a 30-a ediție în 2026, iar selecția de lungmetraje narative și documentare este coordonată de artista și cercetătoarea din Chicago jada-amina, potrivit RogerEbert.com. Prin această curatorie, festivalul propune o privire asupra amplitudinii poveștilor negre în diferite genuri și stiluri. În cadrul programului sunt prezentate „Finding Your Laughter”, „Ana, en passant” și „Chocolate Babies”, trei filme comentate în analiza publicată de publicație.
„Finding Your Laughter” este o abordare comică a unui documentar despre pierderea unui părinte și despre creșterea personală. Regizoarea și îngrijitoarea Arlieta Hall, din South Side-ul Chicago-ului, construiește un portret sincer și complex al pierderii treptate a tatălui său, Milton, din cauza bolii Alzheimer. După trecerea de la un job cu normă întreagă la rolul de îngrijitoare alături de soția acestuia, Charmaine, Hall a filmat vinete zilnice care alcătuiesc debutul său cinematografic. Materialul cuprinde momente fericite, frustrante, confuze și îngrijorătoare. Filmul folosește animații în stil de benzi desenate pentru a conecta golurile și evoluțiile semnificative, o alegere care amplifică ideea de joc pe care Hall încearcă să o transmită publicului. Partitura oscilează între instrumental jazzy și acustic, iar narațiunea este organizată ca o modalitate de compartimentare și de coping cu evenimentele conflictuale ale vieții.
„Ana, en passant” este un colaj elemental care reunește forme și medii diferite. Povestea de doliu și memorie este ancorată în linia maternă. Ana, o tânără din Paris, este trimisă de bunica sa înapoi în orașul natal din Brazilia, unde întâlnește-o pe Alice, ambele personaje fiind dublate de Jéssica Pierina. Bunica îi vorbește Anei despre dorința de a traversa un ocean pentru a o găsi în ultimele 90 de zile petrecute împreună. Filmul încearcă să construiască un ghid al reamintirii, mișcându-se între prezent și trecut, realitate și reverie. Mișcarea corporală, moștenită de la bunica dansatoare, devine cathartică și o legătură cu energiile ancestrale. Imaginea este suprarealistă, iar decorurile urbane se desfășoară ca frunzele în mugure, în timp ce designul de producție interior folosește ștampile poștale și simboluri analogice, o referință la materialitatea arhivelor familiale.
„Chocolate Babies” al lui Stephen Winter a fost respins de programul Festivalului Internațional de Film de la Chicago în 1996 și revine în orașul său natal după 30 de ani. Acțiunea este plasată în New York-ul de la sfârșitul anilor 1900 și urmărește viața persoanelor HIV-pozitive și lupta socială și politică aferentă. Filmul începe cu un grup care îl confruntă pe consilierul municipal Melvin Freeman, interpretat de Bryan Webster. Vulgaritatea scenei este susținută de date și statistici, iar presa îi etichetează pe protestatari drept „teroriști gay”. Winter, regizor și scenarist, întrepătrunde vocabularul queer și cel politic, iar limbajul comic rămâne veridic și alarmant. Personajul Larva, alias Larry, interpretat de Dudley Findlay Jr., strigă un slogan care afirmă identitatea neagră și agenda politică a grupului.
După premiera de la Festivalul de Film de la Berlin în 1996 și o mică carieră festivalieră, lungmetrajul nu a primit distribuție formală și a fost considerat un cult classic. Pentru aniversarea de 25 de ani, „Chocolate Babies” a fost restaurat și remasterizat de National Film Preservation Foundation. Costumele și apartamentele bogat accesorizate contribuie la o paletă saturată, iar lumina caldă evidențiază vitalitatea personajelor în ciuda bolii. Excelența tehnică rezistă în timp, iar impactul rămâne datorat interpretărilor și relațiilor profesionale, platonice, romantice și familiale construite de Winter.
