Arhiva British Board of Film Classification oferă o imagine a panicii morale din jurul lansării inițiale a lui „The Devils”. Potrivit BFI — Sight and Sound, materialul este o capsulă a timpului care documentează prima vizionare a filmului și ultima dată, până la o proiecție unică din 2004, când pelicula a fost văzută în forma preferată de Ken Russell. În 1971, board-ul funcționa ca gardian moral, judecând în tonuri patriciene pentru a proteja industria de eventuale urmăriri penale și publicul de lucrări cu „tendință de a deprava și corupe”, cum descrie Obscene Publications Act din 1959.
Înainte de depunerea oficială, șeful BBFC, John Trevelyan, a vizionat preliminar montajul lui Russell și a discutat despre el cu teologul catolic Gene D. Phillips. Trevelyan scria că Russell i-a dat probleme dificile și că Biroul Catolic ar putea găsi unele secvențe inacceptabile, deși filmul era strălucit și ridica întrebarea dacă calitatea artistică justifică libertatea totală. Era un teren cunoscut pentru Trevelyan, care trecuse adaptarea lui D.H. Lawrence „Women in Love” cu modificări minore motivate de merit artistic. De această dată, temerile legate de blasfemie, încă infracțiune în Marea Britanie, se adăugau celor de obscenitate.
Pe această bază s-au făcut tăieri înainte de depunerea oficială, iar rapoartele celor trei examinatori — Audrey Field, Ken Penry și Newton Branch — arată o judecată de valoare plină de repulsie. Toți trei respingeau filmul, exprimând oroare față de ceea ce considerau adâncimi imunde și relish pentru putrid. Examinatorii își foloseau propriul dezgust pentru a anticipa reacția unui spectator imaginar, criticând copulația de pe sol între Grandier și Sora Jeanne, orgiile, nuditatea, masturbarea și scenele cu călugărițe care fac dragoste cu efigia lui Cristos. Penry considera pelicula o producție dezgustătoare, cu sadism, cruzime, pornografie și blasfemie, iar Branch își propunea să demoleze orice argument al lui Russell că filmul este o operă serioasă de artă.
BBFC se numea atunci British Board of Film Censors, iar listele de tăieri sugerate sunt ample. Notele vizau magotii de pe cadavre, secvența ciumăi, secvența cu seringa, cuvinte precum „cunt” și „fuck me”, sărutul Mamei Superioare cu un os falic și masturbarea cu acesta, scena cu ace înfipte în limba preotului. Branch scria că orice tăiere a grosolăniei și a exceselor până la os va îmbunătăți filmul și îl caracteriza drept „sick and kinky”. Russell a fost nevoit să taie suplimentar, într-un proces descris ca moarte prin o mie de tăieturi. Warner Bros nu și-a apărat viziunea autorului și a cerut propriile editări, iar producătorul Robert H. Solo a transmis lui Trevelyan lista rapidă dată lui Russell de studio. Chiar dincolo de versiunea certificată de BBFC, Warners a cerut editări suplimentare pentru a obține o peliculă acceptabilă pentru publicul american.
Regizorul a răspuns combativ, pledând pentru seriozitate și fidelitate. Într-o scrisoare către Trevelyan, Russell afirma că a mutilat filmul la ordin, dar ceea ce rămâne păstrează intențiile sale despre corupția religioasă și răscumpărare. El compara toleranța pentru violența comercială din coproducția sovietico-italiană „Waterloo” din 1970 cu propria peliculă destinată publicului peste 18 ani. În paralel, presa a amplificat scandalul, iar Daily Sketch titra despre un nou impediment pentru filmul Vanessei Redgrave. Insistența lui Trevelyan și a președintelui BBFC, Lord Harlech, a dus în mai 1971 la certificarea lui „The Devils” cu certificat X și tăieri extinse.
După numirea lui Stephen Murphy ca secretar al BBFC în iulie 1971, campania de scrisori a Sevenoaks Catholic Association a vizat noua conducere. La lansare, Nationwide Festival of Light, organizație creștină fundamentalistă, a vizat autoritățile locale, care puteau refuza licența de proiecție. Filmul a fost interzis în Blackpool, Cambridge, Dundee, Plymouth și Nottingham. Town clerk-ul din Glasgow, Robert D. Bryson, declara pentru CinemaTVToday că materialul ar ofensa decența. În același timp, pentru publicul tânăr pelicula avea o anumită monedă, iar un cronist din Today’s Cinema din iulie 1971 o descria ca un happening care asaltează simțurile. Când va obține în sfârșit lansarea mondială în această toamnă, „The Devils” va șoca publicul, dar poate nu îl va surprinde.
