În 1987, HBO a difuzat specialul „The Return of Bruno”, un mockumentar despre viața fictivă a muzicianului Bruno Radolini și despre moștenirea sa imaginară. Proiectul a fost construit în jurul alter ego-ului muzical adoptat de Bruce Willis și a fost conceput ca o extensie a experimentului discografic lansat cu un an înainte. Potrivit SlashFilm, materialul este rar discutat astăzi, deși a reunit la acea vreme o serie de apariții notabile și a mizat pe o premisă ambițioasă pentru un artist aflat încă în ascensiune.
Alter ego-ul a apărut în decembrie 1986, când Willis a lansat sub numele Bruno Radolini single-ul „Respect Yourself”, o versiune a piesei Staples Singers, pe un album distribuit de Motown Records. Discul reunea piese de blues, soul și R&B și a fost primit cu scepticism. Înainte de „Die Hard”, Willis era cunoscut mai ales pentru rolul din serialul „Moonlighting” și nu era încă asociat puternic cu filmul, iar „The Return of Bruno” a ajuns în magazine cu câteva luni înainte de „Blind Date” al lui Blake Edwards.
Specialul de televiziune preia tonul mockumentarelor precum „This is Spinal Tap” sau cele despre The Rutles. În narațiune, Bruno Radolini este prezentat ca cel mai influent muzician din toate timpurile, iubit de toată lumea din industria muzicală. O serie de vedete apar cu mărturii ironice despre impactul său: Ringo Starr susține că Bruno a făcut posibilă existența Beatles, Michael J. Fox declară că este un fan înflăcărat, iar Brian Wilson, Grace Slick, Elton John, Graham Nash, Phil Collins și Jon Bon Jovi oferă testimoniale amuzante despre influența sa. Jumătatea a doua a specialului este, în esență, un concert, iar durata totală este de aproximativ o oră.
Reacțiile vremii au fost mixte. O recenzie din People Magazine i-a acordat specialului nota B+, apreciind umorul și notând că Willis nu cântă la fel de bine ca Don Johnson, deci nu este un Springsteen, dar rămâne amuzant. Critica a subliniat că emisiunea nu avea să îl transforme pe Willis în star rock, ci doar să adauge la portofoliul său de entertainer. Pe de altă parte, albumul a fost văzut ca un produs direct, fără autoironia specialului. AllMusic a remarcat că Willis „nu are convingerea sau abilitatea fraților Blues”, iar Stephen Thomas Erlewine a scris că discul stă mai degrabă ca mărturie a exceselor celebrității din era Reagan și a nostalgiei baby-boomer decât ca piesă muzicală.
Specialul nu este disponibil pe niciun serviciu de streaming și circulă în principal prin copii VHS și bootleg-uri online. Willis a extins ulterior personajul și într-un serial animat de televiziune, la fel de bizar ca proiectul original. După succesul cu „Die Hard”, casetelor cu „Bruno” li s-a găsit un loc pe rafturile de curiozități ale magazinelor de discuri, iar pentru o parte din generația X, ascultarea lor rămâne un exercițiu ironic.
