Potrivit BFI, melodrama romantică intensă „Pakeezah” din 1972 este un film care reușește împotriva probabilităților și, poate, împotriva curentului propriului său regizor-scenarist-producător, Kamal Amrohi. Protagonista este Sahibjaan, o curtezană din Lucknow interpretată de Meena Kumari, vedeta de film hindi căsătorită cu Amrohi. Statutul legendar al filmului se sprijină pe interpretarea centrală a lui Kumari, pe imaginile colorate, pe cântecele memorabile, pe dialogul incisiv și pe coregrafia influentă. Moartea prematură a lui Kumari, la scurt timp înainte de lansare, i-a conferit peliculei o aură specială și a contribuit la succesul la box office. La mai bine de 50 de ani de la apariție, puterea și influența sa continuă să se simtă.
Sahibjaan este fiica unei tawaif, Nargis, de asemenea interpretată de Kumari, și a soțului ei sharif, Shahbuddin, jucat de Ashok Kumar. Respinsă de familia lui Shahbuddin, Nargis naște într-un cimitir și moare la scurt timp. Crescută de mătușa Nawabjaan, interpretată de Veena, pentru a deveni o curtizană desăvârșită, Sahibjaan se află între pretențiile respectabilității și piață, când o scrisoare întârziată îl determină pe tatăl ei să o reclame. O întâlnire întâmplătoare cu Salim, un pădurar interpretat de Raaj Kumar, oferă perspectiva unei evadări romantice, însă filmul contrastează iubirea idealizată cu dorințele bărbaților care vor să o cumpere și să o posede.
„Pakeezah” este preocupat de literatură. Tawaifii erau artiste și experte culturale educate. Chiar dormind în cimitir, Nargis are câteva cărți printre puținele ei bunuri. Amrohi, provenind dintr-o familie de scriitori, scrie un scenariu literar. Salim o întâlnește pe Sahibjaan adormită într-un vagon de tren lângă o copie a Divan-ului lui Ghalib, deschisă la celebra ghazală 96, pe care o citează. Mai târziu, filmul se închide cu versuri de Muhammad Iqbal, iar cântecele folosesc poezia lui Mir Taqi Mir. Dialogul este înălțat și naturalist în același timp, surprinzând curgerea urdu-ului cotidian, demotic și formal, încărcat de metaforă. Din „Mughal-e-Azam” din 1960, pentru care Amrohi a scris dialogul, revin voiceover-urile solemne și patriarhii apăsători.
Cântecele sunt centrale pentru realizare și contribuie la autoritatea mixtă a filmului. Versurile aparțin unor poeți de seamă precum Kaifi Azmi și Majrooh Sultanpuri, iar piese precum „Chalte Chalte” și „Inhin Logon Ne” au trăit dincolo de peliculă. Muzica este susținută de dansul din centrul interpretării lui Kumari, coregrafiat de maestrul de Kathak Lachhu Maharaj, care folosește gestul și expresia pentru a narra. Pelicula este fotografiată de Josef Wirsching, care a filmat și „Mahal” din 1949 al lui Amrohi, și rămâne remarcabilă pentru bogăția culorii și a decorului. Costumele, create de Kumari, folosesc culoarea pentru a exprima emoția și psihologia.
Până la lansare, „Pakeezah” a fost în producție mai mult de un deceniu, proces întrerupt de destrămarea căsătoriei lui Kumari și Amrohi. Kumari a părăsit producția pentru a reveni ani mai târziu, grav bolnavă, și a decedat la scurt timp. Relația lor a modelat filmul, iar obsesia pentru dorință, moarte și captivitate pare încorporată în el. Parte dintr-o tradiție a poveștilor despre tawaif ce pornește de la romanul „Umrao Jan Ada” din 1899, pelicula a influențat modul în care femeile și curtezanele sunt imaginate în cinematografia sud-asiatică. BFI scrie că influența merge în ambele sensuri, amplificând imaginea femeii musulmane ca victimă eroticizată, un trop vizibil recent în serialul Netflix „Heeramandi” din 2024, al cărui regizor, Sanjay Leela Bhansali, citează filmul lui Amrohi ca influență. Restaurarea 4K a lui „Pakeezah” este programată la cea de-a 70-a ediție a „BFI London Film Festival”.
