Potrivit IndieWire, acum 40 de ani drama polițistă „Heat” a fost lansată în Franța și a primit recenzii pozitive din partea criticilor parizieni. Nu este vorba despre „Heat” regizat de Michael Mann cu Robert De Niro și Al Pacino, care avea să apară nouă ani mai târziu, ci despre producția din 1986 cu Burt Reynolds în rol principal, regizată de mai mulți realizatori și aproape uitată la câteva luni după ce a ajuns în cinematografele americane în martie 1987.
Criticii americani au respins filmul cu o cruzime aparent lejeră, în timp ce presa franceză l-a înțeles mai bine. În „Heat”, Reynolds interpretează un mercenar în vârstă ținut prizonier de o dependență crippling de jocuri de noroc. Pentru IndieWire, pelicula este una dintre cele mai interesante și personale din cariera actorului și un exemplu de top al subgenului definit ca Burt Noir.
Tensiunea care a marcat cariera lui Reynolds între persona afabilă de pe ecran, văzută în hituri precum „Smokey and the Bandit” și „The Cannonball Run”, și agitația vizibilă de sub suprafață a fost exploatată în roluri precum cel din „Deliverance” al lui John Boorman și din „Boogie Nights” al lui Paul Thomas Anderson. În memoriile „But Enough About Me” actorul arată contradicția dintre încrederea în sine și autodeprecierea. Burt Noir reunește filme în care Reynolds joacă bărbați de acțiune încrezători în sine, torturați de regret și de conștientizarea eșecului de a-și atinge potențialul. Primul exemplu este drama polițistă „Hustle” din 1975, cu Robert Aldrich, urmată de „Sharky’s Machine” și de debutul său regizoral „Gator”.
Prologul de 12 minute al lui „Heat” deconstruiește imaginea eroică a lui Reynolds. Nick Escalante, personajul său, încearcă să abordeze o femeie într-un bar într-un mod agresiv, iar apoi este bătut de logodnicul acesteia, o scenă care se dovedește a fi o montare. Scenariul este semnat de William Goldman, care își adaptează propriul roman. Filmul are structura unui hangout movie, cu digresiuni de caracter în stilul apropiat de „Jackie Brown”, combină replici ascuțite, scene de autoexaminare, violență coregrafiată și romantism. Acțiunea este plasată în Las Vegas și la Crăciun, iar Goldman oferă un text bine scris, deși mai puțin cunoscut decât „All the President’s Men”, „Marathon Man” sau „Misery”.
Producția a fost notoriu problematică. Robert Altman era inițial regizor, dar a renunțat cu câteva zile înainte de filmare după ce directorul de imagine Pierre Mignot i-a fost refuzată viza H-1 pentru a lucra în America. S-au vehiculat și diferențe creative cu producătorul Elliott Kastner. Goldman i-a propus lui Reynolds să preia regia, însă actorul a dorit să se concentreze pe interpretare. A urmat un joc de scaune muzicale: Dick Richards a venit primul, a plecat după o bătaie cu Reynolds pe platou, s-a întors în ciuda proceselor, apoi a părăsit din nou echipa după ce a căzut de pe o macara de cameră și a ajuns la spital. În zilele în care Richards lipsea, regia a fost preluată de directorul secund și coordonatorul cascadorilor Stan Barrett, fost dublu de cascadorie al lui Reynolds timp de peste 20 de ani, căruia i se atribuie unele dintre cele mai electrizante secvențe ale filmului.













