Aaron Sorkin a discutat despre industrie, procesul de scriere și despre inteligența artificială într-o conversație amplă cu Michael Sebastian, editor-șef la Esquire, relatează No Film School. Interviul trece de la „The West Wing” la regia celui mai recent proiect al său, „The Social Reckoning”, și reia teme despre așteptările față de un scenarist și despre colaborarea cu regizorii.
Un punct central al discuției este filosofia scenaristului despre adevăr. Sorkin susține că loialitatea dramaturgului trebuie să fie față de adevărul povestirii, nu față de faptul literal. Pentru a ilustra ideea, a amintit o scenă din „The Social Network”. În realitate, Mark Zuckerberg bea bere în cămin în timp ce scria blogul care a lansat FaceMash. Sorkin a ales vodcă cu suc de portocale, considerând că gestul este mai în caracter. David Fincher a semnalat inexactitatea istorică și a propus berea. După discuție, Sorkin a păstrat vodca, argumentând că un student care toarnă vodcă transmite o intenție explicită de a se îmbăta, în timp ce deschiderea unei beri poate însemna doar sete.
Dialogul este tratat de Sorkin ca o compoziție muzicală, în care contează atât ce se spune, cât și cum se spune. Secvențele de mers și vorbit sunt semnătura sa recunoscută la televiziune și în film. Scenaristul citează colaborarea cu Rob Reiner la „A Few Good Men” ca experiență formativă în relația cu un regizor. Reiner a păstrat reverența față de dialog și nu permitea improvizații actoricești pentru a păstra ritmul. De la Reiner, Sorkin a învățat și să revină la birou pentru a lucra scenele în loc să le expună oral, considerând că demonstrarea prin scris este mai eficientă.
Procesul de redactare al lui Sorkin este organic. Nu scrie un plan formal înainte de a începe. Așteaptă până are trei cartonașe fixate pe panou care reprezintă momente-cheie, apoi trece la prima pagină. Analogia folosită este cea cu o lanternă într-o pădure: se vede doar cât ajunge fasciculul, iar pe măsură ce înaintezi, drumul se luminează. Beat-urile îl pun în mișcare și, pe parcurs, apar noi elemente.
Despre inteligența artificială, Sorkin exprimă o poziție umanistă și sceptică. Consideră că poveștile generate de AI vor eșua în final pentru că le lipsește rezonanța cu umanitatea, întrucât nu au trăit. A exemplificat cu o pictură abstractă văzută la o petrecere, realizată de o mașină. Reacția sa emoțională a dispărut după ce a aflat proveniența lucrării, pentru că nu a simțit nimic în spatele ei.
