---
title: "Copilăria și moartea în „Renoir”, noul film al lui Hayakawa Chie"
description: "Potrivit Senses of Cinema, lungmetrajul „Renoir” (2025), prezentat la Cannes, urmărește o fetiță de 11 ani care înfruntă boala terminală a tatălui prin imaginație și ritualuri."
canonical: https://news.numafilm.ro/articol/copilaria-si-moartea-in-renoir-noul-film-al-lui-hayakawa-chie
published: 2026-10-22T09:43:11.000Z
updated: 2026-10-23T08:04:32.334Z
category: critica
author: "Redacția Numa Film"
source: "Senses of Cinema"
source_url: https://sensesofcinema.com/2026/feature-articles/think-of-the-children-childlike-wonder-and-death-in-the-films-of-chie-hayakawa-shinji-somai-and-edward-yang
image: https://news.numafilm.ro/media/6cf9795c921cc27ba3343a43b79c066d.jpg
tags: ["hayakawa chie", "renoir", "suzuki yui", "cannes", "cinema japonez"]
---

# Copilăria și moartea în „Renoir”, noul film al lui Hayakawa Chie

*Potrivit Senses of Cinema, lungmetrajul „Renoir” (2025), prezentat la Cannes, urmărește o fetiță de 11 ani care înfruntă boala terminală a tatălui prin imaginație și ritualuri.*

> Relatare redacțională Numa Film News pe baza materialului publicat de **Senses of Cinema** — „Think of the Children: Childlike Wonder and Death in the Films of Hayakawa Chie, Sōmai Shinji, and Edward Yang”. Pentru textul integral: https://sensesofcinema.com/2026/feature-articles/think-of-the-children-childlike-wonder-and-death-in-the-films-of-chie-hayakawa-shinji-somai-and-edward-yang

Potrivit Senses of Cinema, lungmetrajul „Renoir” (2025) al regizoarei Hayakawa Chie, prezentat în premieră la Cannes anul trecut, este construit în jurul lui Fuki, interpretată de Suzuki Yui, o fetiță de 11 ani. Acțiunea se petrece la Tokyo în 1987, în plin boom economic, și urmărește ultimele luni de viață ale tatălui, Keiji, jucat de Lily Franky, bolnav de cancer. În aproape două ore, filmul așază spectatorul în momente banale din viața fetiței — petreceri de ziua de naștere, tabere de vară, muzica Yellow Magic Orchestra — alături de singurătatea adulților care se pregătesc de doliu și de conștientizarea copilului că toți vor muri.

Regia lui Hayakawa este sobră și bazată pe cadre lungi care imersează în cotidianul lui Fuki, mai degrabă decât într-o poveste clasică. Senses of Cinema notează reacții împărțite ale criticii: Stephanie Bunbury îl descrie ca fiind dispersat, ca un dosar cu idei despre moarte, copii și izolare socială întins pe masă, în timp ce David Ehrlich apreciază portretul incidental al creșterii, fidel experienței fetiței și nu formelor poetice ale memoriei adulte. Abordarea este plasată în tradiția cinematografiei japoneze, de la Ozu Yasujirō și Naruse Mikio până la Kore-eda Hirokazu.

Fuki reacționează la moarte prin imaginație. Secvența de deschidere o arată vizionând o casetă video cu bebeluși care plâng, apoi în camera de gunoi a blocului, unde un necunoscut o întreabă de vârstă. Seara, filmul o arată strangulată în pat, urmată de o procesiune funerară la templu în timp ce un crainic anunță că ucigașul este încă în libertate. Fuki spune apoi „I was so glad it was a dream”, dezvăluind că citea un eseu în clasă. Profesorul îi spune mamei Utako, interpretată de Ishida Hikari, că nu mulți copii de 11 ani scriu așa, cu o imaginație atât de unică. Între vizitele la spital și rapoartele despre agravarea stării lui Keiji, Fuki își păstrează copilăria prin plimbări cu bicicleta, prietenia cu Chihiro și cursurile de engleză.

Interesul pentru ocult apare prin momente de ghicit cu un mentalist văzut la televizor, repetate în spital cu Keiji, ritualuri cu lumânări în casa lui Chihiro și o tentativă de hipnoză asupra vecinei Kuriko, jucată de Kawai Yūmi, care și-a pierdut soțul căzut de pe balcon. Adulții din „Renoir” sunt la fel de vulnerabili: Utako apelează la ghicitori, Keiji cumpără un tratament de vindecare miraculoasă pentru un milion de yeni, iar Utako urmează un program american de management al furiei. Fuki rămâne copil: echilibrează markere pe buză, fuge cu rușine când îi găsește mama citindu-i jurnalul, stropește copii cu apă și imită perfect nechezatul unui cal, talent adus de Suzuki la repetiții.

Pe măsură ce diagnosticul lui Keiji se agravează, Fuki devine mai matură, renunțând la gimmick-urile oculte și fiind prezentă când tatăl are nevoie de ea. Moartea înconjoară spațiul prin știri despre înjunghieri, un documentar despre Al Doilea Război Mondial văzut cu Chihiro și plângerile din spital. După deces, o imagine puternică o arată la masă în timp ce Utako aleargă prin bucătărie și televizorul redă știri; Fuki îl imaginează pe Keiji decojind un ou fiert, apoi rămâne cu privirea pe scaunul gol. La lecția de engleză întreabă cum se spune în engleză „înmormântare”, răspunde „My father” și își ajută tutorele care plânge, pierzându-și și ea tatăl tânără. Senses of Cinema relatează că în Filmmaker Magazine Hayakawa spune că a scris „Renoir” după propria copilărie în Japonia anilor optzeci, când și-a pierdut tatăl tânără și mama a avut probleme cu controlul furiei, iar filmul a fost un exercițiu de empatie.

---

Rubrică: [critica](https://news.numafilm.ro/categorie/critica.md) · Pagina web: https://news.numafilm.ro/articol/copilaria-si-moartea-in-renoir-noul-film-al-lui-hayakawa-chie