---
title: "Cinemaul îmbătrânirii și al învechirii la Billy Wilder"
description: "Sight and Sound trece în revistă obsesia regizorului pentru sentimentul de a rata trenul și pentru personajele lăsate în urmă de timp."
canonical: https://news.numafilm.ro/articol/cinemaul-imbatranirii-si-al-invechirii-la-billy-wilder
published: 2026-10-28T00:00:00.000Z
updated: 2026-10-28T17:59:27.698Z
category: critica
author: "Redacția Numa Film"
source: "BFI — Sight and Sound"
source_url: https://bfi.org.uk/features/world-moves-billy-wilders-cinema-ageing-obsolescence
image: https://news.numafilm.ro/media/f1777fb790004029395b73081db6a84c.jpg
tags: ["billy wilder", "sight and sound", "sunset blvd", "fedora", "bfi southbank"]
---

# Cinemaul îmbătrânirii și al învechirii la Billy Wilder

*Sight and Sound trece în revistă obsesia regizorului pentru sentimentul de a rata trenul și pentru personajele lăsate în urmă de timp.*

> Relatare redacțională Numa Film News pe baza materialului publicat de **BFI — Sight and Sound** — „The world moves on: Billy Wilder’s cinema of ageing and obsolescence”. Pentru textul integral: https://bfi.org.uk/features/world-moves-billy-wilders-cinema-ageing-obsolescence

Potrivit Sight and Sound, Billy Wilder a fost preocupat de-a lungul carierei de scriitor și regizor de senzația de a rata un tren pe care ceilalți par să l-fi prins și de ceea ce se întâmplă cu viața după ce idealul tinereții rămâne în urmă. Revista notează că această temă apare chiar și atunci când filmele sale nu sunt explicit despre vârstă, iar regizorul a distribuit adesea legende hollywoodiene în unele dintre ultimele lor roluri importante, printre care James Cagney, Gary Cooper, Jean Arthur, Tyrone Power, Marlene Dietrich, William Holden și Gloria Swanson.

„Sunset Blvd” (1950) rămâne punctul de referință. Filmul spune povestea vedetei de film mut Norma Desmond, interpretată de Swanson, și a relației toxice cu scriitorul mai tânăr Joe Gillis, jucat de Holden. Wilder a construit universul cu Eric von Stroheim, titan al erei mute, în rolul servitorului și fostului soț Max, iar în casa impunătoare și în ruină apar figuri din trecutul cinematografiei, precum Buster Keaton, H.B. Warner și Anna Q. Nilsson, pe care Joe îi numește „waxworks”. Norma este tratată în același timp ca o hărță comică neagră și ca o tragedie greacă în formă umană, iar Max, care înțelege trecerea timpului fără să-și diminueze dragostea, rămâne figura cea mai simpatică.

Jack Lemmon a colaborat cu Wilder mai mult decât orice alt actor, în șapte din cele 26 de filme ale acestuia, devenind avatarul bărbaților încurcați în slujbe neîmplinite. În „The Apartment” (1960), subalternul corporatist al lui Lemmon nu poate ajunge acasă unele nopți pentru că apartamentul său este folosit de șefi ca loc de întâlniri. În „Avanti!” (1972), omul de afaceri de vârstă mijlocie al lui Lemmon este mai sus în ierarhie, dar obsesia pentru muncă îi transformă orice altceva în distracție deranjantă, chiar și insula italiană Ischia. În „One, Two, Three” (1961), James Cagney, în vârstă de 62 de ani, joacă un executiv Coca-Cola epuizat care regretă că „o grămadă de copii cu păr tăiat pe scurt sunt promovați peste capul meu”. „The Seven Year Itch” (1955) urmărește editorul de vârstă mijlocie Richard, interpretat de Tom Ewell, și fixația sa pentru vecina mai tânără Marilyn Monroe, un bărbat a cărui monolog interior plin de autoapreciere delirantă îl face un corespondent comic masculin al Normei Desmond.

Pe un registru mai melancolic, „The Private Life of Sherlock Holmes” (1970) sugerează că Holmes, jucat de Robert Stephens, este un bărbat a cărui sexualitate a fost reprimată de epocă și de faimă, o poveste despre drumuri nealese și eșecuri care se acumulează odată cu vârsta. Penultimul lungmetraj al lui Wilder, „Fedora” (1978), funcționează ca o încheiere a dialogului cu „Sunset Blvd”. Din nou Holden este protagonistul, de data aceasta un producător care urmărește actrița în vârstă Fedora, interpretată de Marthe Keller. Tema rămâne cruzimea Hollywoodului față de femeile care îmbătrânesc vizibil, dar acum Holden, în vârstă de 60 de ani, privește industria prin ochii unui veteran.

„Fedora” a fost realizat la 28 de ani după clasicul din 1950. În timp ce Norma își păstra resentimentul față de apariția filmului sonor, producătorul lui Holden se plânge de „copiii cu barbă” ai New American Cinema. Wilder, autor al unor succese din epoca de studio, nu a reușit să intereseze niciun studio pentru proiect. „The Front Page” (1974) făcuse bine la box office, dar cu recenzii mixte, iar înainte fusese un deceniu de pustiu critic și comercial. Wilder nu fusese niciodată „un copil cu barbă”. Filmul a fost considerat un eșec și a rămas în umbra lui „Sunset Blvd”. Ulterior, regizorul a pierdut adaptarea cărții „Schindler’s Ark” a lui Thomas Keneally în favoarea lui Steven Spielberg, deși a fost elogios față de rezultatul final.

Au trecut 21 de ani între ultimul lungmetraj al lui Wilder, „Buddy Buddy” (1981), și moartea sa în 2002. Scrie Sight and Sound că teama de a fi ratat trenul sau de a fi depășit de lume este universală, iar Wilder a ilustrat-o cu o căldură ironică acută. Retrospectiva „Almost Perfect: The Films of Billy Wilder” rulează la BFI Southbank din octombrie până în decembrie 2026.

---

Rubrică: [critica](https://news.numafilm.ro/categorie/critica.md) · Pagina web: https://news.numafilm.ro/articol/cinemaul-imbatranirii-si-al-invechirii-la-billy-wilder